Călinoiu spune că situaţia sporurilor din DGASPC Gorj nu este lămurită juridic

Preşedintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a anunțat ieri că angajații de la Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj nu vor fi nevoiţi să returneze imediat banii pe sporurile pierdute în urma proceselor. Ion Călinoiu a dat aceste declarații după ce salariații Centrului de Îngrijire și Asistență Suseni au stopat activitatea pentru câteva ore, speriați că trebuie să dea sute de milioane lei vechi înapoi.

Ion Călinoiu le-a transmis salariaților din cadrul DGASPC Gorj că momentan nu se pune problema reținerii sumelor de bani din sporurile încasate. Pe viitor însă situație este incertă. Oamenii se tem că ar trebui să returneze între 100 și 250 milioane lei vechi de persoană, pe care nu au de unde să le mai dea, mai ales acum, când salariile lor au fost ciopârţite. ”Am asigurat salariile şi banii pentru anul expirat, precum și încadrările potrivit legii pentru anul 2012. Sunt o serie de procese în derulare pentru recâștigare în 2012, afectate prin Legea 330 din 2011. În mare parte au fost pierdute și e o temere mare, pe bună dreptate însă, de reţinere a drepturilor. Noi nu aplicăm în niciun fel dispoziţia de reţinere până nu soluţionăm definitiv din punct de vedere juridic acest lucru şi am realizat numai faza de încadrare, fără sporurile amintite. Am înțeles că de fapt nemulţumirea de ieri este urmare a temerii că li se aplică și reținerea acestor sporuri. Nu li se vor aplica aceste reţineri, iar pe prejudiciul constatat urmează altă rundă în acest sens”, declară Ion Călinoiu.

Zvonistică

 Acesta a răspuns și acuzațiilor făcute de liderul Sindicatului Independent Suseni, Toma Breben, cum că cei din conducerea acestei instituţii îşi angajează pilele şi rudele. ”S-ar putea să fie iarăși o problemă legată de noua organigramă și cum organigrama nu este aprobată cred că așa cum suntem învățați zvonistica că vor fi promovați nepromovați... Eu am spus că organigrama se va face în deplină concordanță cu prevederile legii și fără diminuarea posturilor.  Iar treaba asta nu e sănătoasă de a te pronunța înainte de a vedea documentul final. Noua organigramă o vom supune dezbaterii și aprobarea consiliului județean și sper ca luna viitoare să realizăm acest lucru”. Mai explică Ion Călinoiu.

Directoarea răspunde în termen de 30 de zile

Salariații au stopat protestul de luni după ce la Suseni a venit și directoarea Camelia Popescu, pe care o acuză de abuz în serviciu. ”Noi lucrăm cu bătrâni, nu vrem să le facem rău. Acel conflict spontan a fost până la discuțiile cu doamna directoare. Am început lucrul la ora 13.00. Doamna directoare a trimis aceste dispoziții prin care solicita restituirea banilor fără a avea o hotărâre judecătorească. Deocamdată s-a sistat această restituire de bani. Directoarea a comis un abuz în serviciu trimițând adrese prin care să se calculeze pentru fiecare salariat suma de bani ce a fost obținută prin sporuri fără să aibă o hotărâre judecătorească”, spune Tomas Breben, liderul de sindicat de la Suseni.

Oamenii nu înțeleg de ce conducerea DGASPC Gorj a insistat atât de mult să facă recurs la procesele câștigate chiar și în a doua fază la Tribunalul Gorj, prin care sporurile de 75% pentru condiții deosebite de muncă fuseseră declarate legale. Mai mult decât atât, acesta specifică faptul că după ce s-a dat hotărârea la Tribunalul Gorj, conducerea unității avea termen de zece zile pentru a face recurs, însă în cazul actualei directoare, Camelia Popescu, s-a făcut recurs după ce a expirat termenul, motiv pentru care, susține acesta, directoarea DGASPC Gorj, mai încasează și acum acele sporuri. Întrebată dacă încasează la ora actuală sporuri la salariu, directoarea Camelia Popescu a negat. ”Eu nu am sporuri salariale, ci am reîncadrare conform hotărârii irevocabile”, susține Camelia Popescu solicitând să facem cerere de informaţii pe legea 544 dacă dorim amânunte.

ACUZAŢIE

Dacă unii dintre angajați sunt disperați la gândul că trebuie să înapoieze sute de milioane, alții se bucură și acum de sporul de 75%. ”La Suseni trei persoane încasează încă acest spor, este vorba despre portar, o infirmieră și psihologul”, explică liderul Breben.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: