Campanie electorală la şedinţa cu părinţii

La Ţânțăreni, candidatul PDL a facut şedinţă cu părinţii la şcoală. Învățătorul Antinică Gabriel Perețeanu de la școala Chiciora, care este și director, este acuzat de primărița Maria Vasilescu că a convocat ședință cu părinții, la care a luat parte și candidatul PDL la primărie, Ion Ionescu. ”La Școala Primară Florești a avut loc cercul pedagogic al învățătorilor la care am participat și eu. Domnul Antonică Perețeanu a stat doar o jumătate de oră și a plecat, motivând că are o ședință cu părinții la Școala Chiciora, ca să aflu mai târziu că ședința cu părinții era de fapt o adunare publică, la care a fost invitat și Ion Ionescu, candidat la primărie, care a ținut un discurs electoral”, povestește Maria Vasilescu. Situația a enervat-o la culme pe actuala primărița, care vrea să își păstreze funcția, așa că a trimis o adresă la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, prin care solicită aplicarea unor măsuri drastice. ”Am făcut o adresă în care am explicat tot ceea ce s-a întâmplat și am cerut Inspectoratului să îi rețină din salariu pentru că el trebuia să fie la cercul pedagogic, nu la ședința cu părinții. Am cerut de asemenea să fie sancționat de Comisia de Disciplină a școlii”, menționează Maria Vasilescu. Incidentele i-au fost aduse la cunoștință și directoarei școlii din Țânțăreni, Elena Boiangiu. ”Domnul Antonică Perețeanu este cel care răspunde de învățământul primar. Ședința cu părinții nu a fost anunțată și înțeleg că a făcut campanie electorală. O să se întâlnească Consiliul de Administrație și o să luăm măsuri”, spune Elena Boiangiu.  

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: