Cârciumaru cere supravegherea atentă a Insuliţei

Cazurile de suicid, precum şi tentativele nereuşite ale elevilor care au încercat în ultimele trei săptămâni să îşi pună capăt zilelor prin înec în râul Jiu, l-au pus pe gânduri pe edilul Florin Cârciumaru. Acesta spune că după primele două cazuri înregistrate în oraş şi-a dat seama că există o problemă de comportament în rândul elevilor, motiv pentru care a cerut forţelor de ordine să monitorizeze mai cu atenţie zona Digului Jiului şi a Insuliţei. „Am discutat cu cei de la Poliţie, cu noul comandant de la Jandarmerie, precum şi cu cei de la Poliţia Locală şi le-am cerut o atenţie mai mare pe grupurile de tineri şi chiar pe cei care sunt singuri pe malul râului. E foarte greu să previi asemenea situaţii pentru că nu poţi suspecta pe oricine trece pe acolo că vrea să sară în apă, dar purtând discuţii cu tinerii şi chiar consiliindu-i, inclusiv la şcoală, cred că putem preveni acest gen de fapte regretabile”, menţionează edilul.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: