Cârciumaru, despre înţelegerea verbală cu PNL: Este învăţare de minte!

Liberalii au toate şansele să câştige două dintre cele trei posturi de consilier judeţean şi consilier local, lăsate vacante de pesedişti. Legea prevede că ocuparea se face în ordinea listei de supleanţi, dar la nivel local PSD şi PNL au avut o înţelegere verbală, ca pesediştii să fie înlocuiţi cu pesedişi şi liberalii cu liberali. „Verba volant”, aşa că liberalii vor să-şi promoveze oamenii, chiar dacă recunosc că a existat această înţelegere. „Este învăţare de minte!” spune preşedintele PSD Gorj Florin Cârciumaru, care recunoaşte că legea nu este de partea lui.

Din Consiliul Judeţean Gorj au plecat social democraţii Daniel Antonie şi Alin Văcaru, iar pe listă urmează liberala Georgiana Rogoveanu şi social democratul Sabin Cornoiu. La Consiliul local Târgu Jiu, un post de consilier rămas vacat după decesul unui social-democrat ar putea fi ocupat de liberala Emilia Horhoianu.

Liberalii cer respectarea legii

În timp ce liberalii cer respectarea legii, social-democraţii regretă că au perfectat protocolul USL. Dian Popescu a declarat în repetate rânduri că nu va respecta acest protocol verbal întrucât primii care l-au încălcat au fost partenerii din alianţă care au acaparat toate funcţiile importante. La rândul său, Florin Cârciumaru regretă că nu a perfectat înţelegerea cu PNL. „Din păcate, încă nu am ajuns la o înţelegere cu conducerea PNL, cu domnul Dian Popescu. Este o învăţare de minte că nu am pus pe hârtie ceea ce am stabilit la vremea respectivă. Şi noi mai greşim cu toate că avem o experienţă în spate şi pe linie de administraţie şi pe linie politică. Ne-am înţeles foarte clar că pleacă un consilier PSD, vine un consilier PSD. După lege lucrurile nu stau aşa cum am stabilit noi, postul este al PNL după ordinea pe liste”, a declarat Florin Cârciumaru.

„Domnul Dian Popescu mi-a spus la un moment dat că este de acord să păstrăm postul de consilier la Târgu Jiu, dar ca eu să-l conving pe domnul Giorgi să plece din funcţia de consilier şi să vină altcineva în locul lui, iar apoi să vină şi consilierul nostru. N-am dus până la capăt pentru că, până la urmă, nu pot eu să-l oblig pe domnul Giorgi să plece din Consiliul Local”, a precizat Florin Cârciumaru.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: