Cârciumaru: Primarii au dreptate când se plâng de parlamentari

Florin Cârciumaru, liderul PSD Gorj, crede că primarii sunt îndreptăţiţi să fie nemulţumiţi de parlamentari. Asta după ce edilii locali s-au plâns că au rămas fără bani, iar deputaţii şi senatorii de Gorj nu fac nimic pentru a-i sprijini în realizarea proiectelor. Cârciumaru spune că cei mai mulţi primari sunt supăraţi pe Mihai Costoiu, care şi-a uitat promisiunile făcute în campanie.

Preşedintele PSD Gorj le dă dreptate primarilor care se plâng de lipsa de interes a parlamentarilor. „Primarii au perfectă dreptate. Primarii intră practic în linie dreaptă, în momentul în care au pornit la drum în alegeri alături de parlamentari au avut o speranţă, şi-au pus o speranţă în parlamentarii noştri de Gorj, că pe parcursul mandatului vor fi ajutaţi. Sunt parlamentari care s-au implicat, sunt parlamentari care nu s-au implicat absolut deloc în sprijinul şi în ajutorul pe care trebuie să-l dea nu primarilor, ci comunităţilor care i-au susţinut şi care i-au votat”, a declarat Florin Cârciumaru.

Liderul social-democraţilor spune că se simte vinovat de această situaţie, după ce în campanie a mers cu parlamentarii PSD la uşile primarilor. „Până la urmă, nu pe primari trebuie să-i susţină şi trebuie să susţină comunităţile care i-au ales şi împreună să facem ceva, pentru că aici şi eu sunt vinovat că, în campania electorală, am bătut la poartă la primari şi atât eu, cât şi domnul Călinoiu, i-am rugat să se organizeze bine, să susţină şi să câştige parlamentarii noştri”, a menţionat Cârciumaru.

Acesta l-a lăudat pe Victor Ponta, însă a exemplificat negativ pe Mihnea Costoiu. „Într-adevăr, o parte şi-au făcut datoria, o parte nu şi-au făcut datoria. Foarte mulţi primari sunt foarte supăraţi pe domnul Costoiu, sunt foarte supăraţi pe domnul Dian Popescu. Eu nu aş putea să dau nume pentru că, de exemplu, în Colegiul de la Târgu Jiu nu aş putea să spun că domnul Ponta nu m-a ajutat în calitatea pe care o are de deputat, sau că domnul Popeangă nu m-a ajutat, sau că domnul Weber nu m-a ajutat, vorbesc în calitate de primar, dar sunt parlamentari care în Colegiile de unde fac parte nu s-au implicat, iar asta mă face să dau dreptate primarilor”, spune Florin Cârciumaru. 

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: