Care sunt variantele pentru dumul expres Craiova - Târgu Jiu

Traseul pentru drumul expres Craiova - Târgu Jiu a fost discutat marți, la Prefectura Gorj. Inițial s-a venit cu 8 variante pentru acest tronson de drum, însă doar două dintre ele s-au dovedit a fi bune.

Cele două variante ar fi ca drumul expres să treacă prin Târgu-Cărbunești sau pe la Rovinari, însă decizia finală se va discuta în cadrul unei întâlniri la Craiova, spune prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega.

”S-a venit cu 8 variante de traseu, iar din acestea au rămas două variante în picioare. Rămâne să se stabilească la Craiova varianta optimă de șosea. O variantă ar fi Craiova - Filiași - Turcen i- Rovinari și Târgu Jiu, iar cea de-a doua pe Târgu Cărbunești. După ce se va lua o decizie, se va trece la proiectarea drumului”, a spus prefectul.

Firma care proiectează drumul a cerut primăriilor un plan urbanistic. ”Cei care au firma de proiectare au cerut primăriilor planurile urbanistice. În funcție de traseul autostrăzii, vor exista terenuri în intravilan și extravilan. Cred că în cel mult 2-3 săptămâni varianta va fi definitivată”, a mai declarat prefectul.

Trimisul guvernului în teritoriu speră ca varianta aleasă să fie cea cu Târgu Cărbunești. ”Din punctul meu de vedere, șoseaua ar trebui să vină pe Târgu Cărbunești. De la Craiova la Filiași este deja un drum pe patru benzi. Asta ar însemna să dublăm, dar rămâne să vedem și să discutăm”, a mai spus prefectul.

Valoarea contractului este de peste 20 de milioane de lei fără TVA.

Vizualizări: 2,237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: