Cărțile medicului Griguț, în biblioteca Policlinicii din Târgu Jiu

Peste 100 cărți de specialitate importante care provin din colecția personală a fostului medic neurolog Grigore Serbănescu, sau doctorul Griguț, așa cum îl știa lumea, au ajuns în biblioteca Ambulatoriului Integrat de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

Familia fostului medic a donat aceste cărți policlinicii, asfel încât cadrele medicale care doresc să se poată bucura de conținutul acestora. ”Familia Șerbănescu, a fostului medic Griguț, ne-a făcut o donație de carte. Fiica dumnealui a dorit să ne doneze o parte din biblioteca fostului medic. Ne-a surprins acest gest. Noi avem un spațiu în Policlinică, special creat prin reconstrucția Policlinicii ca bibliotecă, în care intenționam să iau o parte din cărțile de la spitalul de pe Tudor Vladimirescu și să o dotăm. În completare, a venit această donație, care ne-a luat prin surprindere și ne-am bucura să vedem că și alții fac așa ceva, mă refer la familiile doctorilor care nu mai sunt. Medicul Griguț a reprezentat ceva pentru neurologia din județul Gorj și este interesantă gândirea descendenților, să doneze spitalului o parte din bibliotecă”, a declarat Vasile Stănculete, coordonatorul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Este vorba de cărți de specialitate în neurologie și nu numai. ”Am înțeles că fiica dumnealui mai vrea să doneze vreo 2-3 saci de cărți. Pentru că domnul doctor Griguț a fost neurolog, șef al Secției de Neurologie, mare parte din cărți sunt în special de neurologie, dar sunt și de anatomie. Sunt foarte intersante niște planșe de anatomie, în ceea ce privește sistemul nervos. În orice caz, doctorii se schimbă, dar lucrurile astea rămân. Doar nu este interesat nimeni să dispară aceste cărți”, a mai spus coordonatorul policlinicii din Târgu Jiu.

Cărțile vor putea fi răsfoite de oricine este interesat, mai spun reprezentanții policlinicii, dar de mare interes ar trebui să fie pentru cadrele medicale.

Medicul Griguț s-a stins din viață în 2016, la vârsta de 87 de ani. A fost autorul a două tratate de medicină şi s-a bucurat de statutul de doctor în ştiinţe medicale. De asemenea, preț de peste trei decenii a fost șeful Secției de Neurologie din cadrul Spitalului Judetean.

Vizualizări: 3,113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: