Cârţu este dispus să plece

După meci, antrenorul Sorin Cârţu a declarat că rezultatul e nedrept când primeşti gol în minutul 90, dar fotbalul pedepseşte anumite greşeli. Tehnicianul pandurilor a lăsat să se înţeleagă că ar fi dispus să plece de la Pandurii şi să lase echipa pentru că în etapa viitoare va fi suspendat.

 „Din punctul meu de vedere aici eu aş vrea să-mi termin treaba. Depinde şi ce zice şi preşedintele dacă vrea să stau cu el rămân până la sfârşit să beau paharul şi amarul. Dar misiunea mea e şi mai grea pentru că probabil o să fiu suspendat pentru că am reacţionat la lipsa aceasta de fairplay a unor fotbalişti. Acum au fost două cazuri în acest meci când mai avea să se ducă Negru să mai dea şi gol la faza aceea dacă echipa noastră îl lăsa. Vedem ce va mai fi, dar cam asta e situaţia. E dificil dar nu vreau să spun că sunt compromise toate şansele pentru că în fotbal se văd multe dar trebuie să ai şi cu cine să faci minuni”.

„E un rezultat nedrept“

 „E un rezultat nedrept faţă de ceea ce a fost pe teren. Se ajunge la vorba mea, atunci când am jucat prost cu Braşov am câştigat şi acum când am jucat bine am făcut meci nul. Când primeşti sau dai gol prin minutul 90 e vorba de şansă sau de ghinion. Acesta este fotbalul, totdeauna te pedepseşte când nu respecţi anumite principii ale profesionalismului”. Cârţu crede că Pandurii se mai pot salva doar printr-o minune, chiar dacă teoretic ar mai fi şanse: „E greu să accept asemenea rezultat acum când sunt şanse doar teoretice sau să se întâmple o minune. Mă îndoiesc pentru că se ştie reţinerea mea faţă de ceea ce avem la dispoziţie şi astăzi mi s-a dovedit acest lucru cu anumite exemplare şi anumiţi jucători dar asta este. Eu am încercat să aliniez ce avem la dispoziţie şi cea mai bună formulă. Din păcate n-am reuşit să închidem jocul şi să facem 2-0 deşi am avut acţiuni multiple şi ocazii. Şi când nu faci ce trebuie fotbalul te pedepseşte. Îmi era frică de o astfel de situaţie pentru că era o echipă care ratase penalti şi la Dinamo a pierdut în minutul 90. dar văd că la toţi le dă dar numai nouă niciodată nu în minutul 90. Asta e şi nu am ce să mai spun”.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: