Casa de Pensii Gorj s-a mutat din sediul de la Gară

Sediul Casei Judeţene de Pensii Gorj din aproprierea Gării Târgu Jiu a fost restituit la finele anului trecut Complexului Energetic Oltenia. Clădirea a fost deja reabilitată pentru mutarea serviciilor de personal din structurile companiei. Astfel pensionarii care beneficiază de bilete de tratament sau au nevoie de stagiile de cotizare vor putea solicita aceste lucru la sediul Casei Judeţene de Pensii de pe strada 30 Decembrie, acolo unde a fost transferată activitatea de la sediul desfiinţat.

Casa Judeţeană de Pensii Gorj s-a reorganizat astfel încât să facă faţă şi mutării documentaţiei, dar şi a angajaţilor de la sediul din zona Gării. Astfel pensionarii care primesc biletele de tratament trebuie să ştie că de anul acesta vor trebui să le ridice de la sediul CJP Gorj. Conducerea unităţii spune că a fost nevoie să recicleze o parte din documentele învechite pentru a putea face faţă volumului de arhivă provenit de la celălalt sediu. „Ne-am mutat, suntem toţi în acelaşi loc, am reuşit să facem loc pentru toate documentele. Am făcut şi mici modernizări, zugrăveli. Arhiva am transferat-o în fosta centrală termică. Ce a fost mai vechi şi nu ne mai trebuia am trimis la topit. Pensionarii care ridică biletele de tratament sau stagiile de cotizare sunt aşteptaţi la sediul nostru de pe strada 30 Decembrie, bloc 14”, a spus Rodica Ghimiş, directorul Casei Judeţene de Pensii Gorj. 

Mutarea totală a activităţii într-o singură clădire va aduce economii la bugetul instituţiei. Asta pentru că CJP Gorj plătea pentru sediul din zona Gării o chirie lunară de 38 milioane lei vechi.

Vizualizări: 1,283

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: