Casa de Sănătate va avea şef nou

Fostul şef liberal al Casei Judeţene de Sănătate din judeţ, Gheorghe Cocină, are toate şansele să revină la conducerea acestei instituţii, el urmând să se prezinte azi la concursul organizat în capitală pentru ocuparea funcţiei respective. Casa Naţională de Sănătate organizează concursuri pentru toate filialele sale din ţară, la Gorj existând un singur candidat, respectiv Gheorghe Cocină. Acesta a avut ca termen limită data de 21 mai pentru a-şi depune dosarul, termen până la care nimeni altcineva nu a fost interesat de a ocupa funcţia amintită.

Instituţia este condusă interimar de directorul economic Elena Cojocaru, care a mai ocupat funcţia respectivă şi care nu a dorit niciodată să se înscrie la un concurs pentru a deveni  preşedinte-director general, aşa cum este titulatura exactă a şefilor Caselor Judeţene de Sănătate. Un alt fost interimar al instituţiei, Cosma Dumitrescu, spune şi el că nu doreşte să ocupe o altă funcţie în structura CAS Gorj decât cea de acum, el devenind interimar cu mai bine de un an în urmă, cu susţinere PSD, susţinere care la vremea respectivă i-a uimit pe mulţi social-democraţi. Gheorghe Cocină este, în schimb, de curând, membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, filiala Gorj, „partidul independenţilor”, cum i se mai spune, după ce, anterior, PDL l-a susţinut pentru a deveni director adjunct la Vama Târgu Jiu. Acesta va părăsi postul de la Vamă, şansele de a candida şi a se clasa pe locul doi fiind destul de mici, deşi gorjenii au mai văzut recent o asemenea situaţie la Şcoala Populară de Artă, unde directorul Viorel Gârbaciu a trecut prin emoţii mari până a fi reconfirmat pe funcţie.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: