Casa Judeţeană de Pensii, în instanţă din cauza profesorilor

Zeci de persoane au acţionat în instanţă Casa Judeţeană de Pensii din cauza unei legi care favoriza profesorii. Este vorba de acordarea ajutorului de deces la care cadrele didactice sunt o excepţie a legii 19 din 2000. Dacă toţi ceilalţi beneficiari ai acestui ajutor primesc un salariu mediu brut pe economie, dascălii au prevăzut în statutul cadrelor didactice să primească cinci salarii.

Legea 19/2000 privind acordarea ajutorului de deces dau mari bătăi de cap angajaţilor Casei Judeţene de Pensii. Ajutorul de deces este după legea 19, echivalentul unui salariu mediu brut pe economie prevăzut în legea bugetului asigurărilor de sănătate din anul în care s-a produs decesul. Statutul cadrelor didactice prevede însă ca, în cazul morţii unui dascăl, familia acestuia să primească un ajutor echivalent a cinci salarii ale persoanei respective la data decesului. „Avem mari probleme din cauza celor două legi ambigue care lasă loc de interpretare. Niciuna nu este clară şi de aceea noi nu ştim pe care să o aplicăm. De cele mai multe ori noi mergem pe legea 19 dar din această cauză avem probleme cu cei care beneficiază de ajutorul de înmormântare în cazul cadrelor didactice”, precizează Ioana Talău, directorul adjunct al Casei de Pensii.

Din acest motiv, Casa Judeţeană de Pensii este frecvent chemată în judecată pentru că se află în imposibilitatea de a rezolva această situaţie. Au fost cazuri în care litigiile au fost judecate la Curtea Constituţională sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „De cele mai multe ori, cei care beneficiază de ajutorul de deces prevăzut în statutul cadrelor didactice cheamă Casa de Pensii în judecată pentru că noi ne vedem nevoiţi să respectăm legea 19. Am avut foarte multe procese chiar şi acum avem unul în curs de desfăşurare”, susţine Ioana Talău. 

În aceste cazuri soluţia dată a fost ca Inspectoratul Şcolar să plătească diferenţa ajutorului de deces.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: