Cât de avantajos este să fii criminal în România zilelor noastre

Capitala Indiei, decembrie 2012. Jyoti Singh Pandey, o studentă la medicină în vârstă de 23 de ani, este bătută şi violată în grup de şase bărbaţi într-un autobuz privat indian, în care se afla cu un prieten. Prietenul ei, el însuşi bătut, a fost singurul bărbat din maşină care nu a participat la viol. Victima este transportată la spital la scurt timp după incident, dar moare din cauza rănilor, două săptămâni mai târziu. Un val de proteste zguduie India, venit şi pe fondul apărării publice a celor şase: pe scurt, ei şi avocaţii insinuează că ar fi fost vina fetei, care i-ar fi provocat. Unul dintre cei şase violatori şi criminali moare şi el în arestul poliţiei, la scurt timp după ce sunt prinşi. Motivul oficial este sinuciderea, dar avocaţii acestuia susţin că a fost ucis de alţi deţinuţi. Sub presiunea opiniei publice, preşedintele Indiei promulgă de urgenţă, câteva luni mai târziu, nişte legi mult mai drastice care pedepsesc violul şi violenţa în general. La sfârşitul lui 2013, cei cinci criminali care au supravieţuit sunt condamnaţi la moarte prin spânzurare. Cele două recursuri pe care avocaţii acestora le-au făcut, până acum, au fost respinse. Zilele acestea se judecă ultimul, la Curtea Supremă.

Nevada, Statele Unite, 2015. Un bărbat în vârstă de 25 de ani este acuzat de torturarea şi uciderea a cel puţin 11 câini. Probele sunt clare: criminalul a înregistrat torturile cu o cameră video. Judecătorul care trebuie să urmărească imaginile pentru a da a verdictul spune că a fost cel mai dur lucru pe care l-a văzut în cei 40 de ani de carieră. După scurt timp, îl condamnă pe James Brown, criminalul, la 28 de ani de închisoare pentru torturarea şi uciderea animalelor. Probabil mult mai mult decât ar face cineva în România pentru omorârea unui om.

Am ales două cazuri, unul de viol şi crimă, celălalt de torturare a animalelor, pentru că şi în România au existat doar în ultima vreme două asemenea situaţii. Violatorii fetei din Vaslui au primit între 5 şi 8 ani de închisoare. Foarte puţin. Brăilenii care au pus un câine pe un butuc şi i-au tăiat coada cu toporul nu vor face, cel mai probabil, nici măcar o zi de închisoare.

Cred că a sosit momentul ca legea să fie mult mai strică cu astfel de infracţiuni. Violenţele, în special cele îndreptate împotriva celor slabi, indiferent că vorbim despre femei, bătrâni, copii sau animale, trebuie pedepsite atât de aspru încât potenţialii agresori să se gândească de două ori, ba chiar de trei, înainte să o facă. Trebuie să se creeze precedentele necesare, trebuie să se dea nişte exemple. E deja tardiv şi ineficient să speri că mai poţi schimba ceva doar prin educaţie, în această ţară. Cu atât mai mult cu cât educaţia este la pământ şi n-o vedem cu şansă de a-şi reveni prea curând. Nu, nu numai cu educaţie schimbăm ţara, ci cu o înăsprire majoră a pedepselor pentru infracţiuni care presupun violenţă, cruzime şi lipsă de umanitate. Sigur, asta în paralel cu o întărire a sistemului de justiţie însuşi, pentru că perspectiva pedepsirii aspre a unui nevinovat este la fel de îngrijorătoare precum este, acum, blândeţea legii. Nu cred că cineva ar fi fost împotriva faptului ca, odată demonstraţi vinovaţi, violatorii din Vaslui să stea fiecare măcar vreo 10 ani la închisoare fiecare. De asemenea, dacă brăilenii care au torturat un câine ar fi avut timp să se reculeagă în puşcărie măcar vreo doi ani, toată lumea s-ar fi simţit mai liniştită şi mai încrezătoare că asemenea orori nu se vor mai întâmpla. Orice pedeapsă prea blândă pentru asemenea tip de criminali este, în esenţă, o complicitate a autorităţilor statului. Urmează alegerile parlamentare, aşadar. Să avem grijă pe cine votăm!

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: