Ce fac elevii de nota 10 cu banii de la guvern

Nouă elevi din Gorj au fost premiaţi ieri la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, după ce au promovat examenele naţionale cu nota 10.00. Cei opt absolvenţi de gimnaziu au primit câte 2000 de lei, iar absolventul de liceu a primit 3.000 de lei. Unii dintre elevii merituoşi vor merge la cumpărături în zilele următoare pentru a-şi cheltui banii, iar alţii îi vor păstra pentru a putea  pleca în tabere sau excursii.

Elevii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat au participat ieri la festivitatea de premiere, însoţiţi de părinţi şi cadre didactice. Este vorba despre opt absolvenţi de gimnaziu: Carmen Mihaela Fâcea, Roxana Elena Ştiucă, Miruna Dalia Ţârcă, Cristiana Ioana Dragomir, Elena Alina Vârţan, Teodora Jilăveanu, Flavia Maria Nicolescu şi un absolvent de liceu - Alexandru Gabriel Ţîrcă. Deşi au avut emoţii mai mari ca la examen, premianţii au spus că banii sunt bineveniţi şi că îi vor cheltui pentru necesităţi personale.

Cei mai mulţi au spus că au mai primit premii şi în urma olimpiadelor şi concursurilor şcolare la care au participat. „Am participat anul trecut la faza naţională a concursului „Ionel Teodoreanu”. Am avut emoţii şi atunci, am emoţii şi acum. Am muncit mult pentru a obţine acest rezultat, dar banii sunt bineveniţi. În zilele următoare voi merge la cumpărături, cel mai probabil îmi voi cumpăra haine. Îmi voi păstra totuşi o parte din bani pentru că voi merge într-o tabără de arte la Nocrich, lângă Sibiu”, a declarat Miruna Ţârcă, elevă a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”.

Roxana Ştiucă îi calcă fratelui pe urme

Roxana Ştiucă, fostă elevă a Şcolii Gimnaziale „Constantin Săvoiu”, s-a numărat printre elevii meritoşi premiaţi ieri. Roxana spune că fratele său mai mare  reprezintă un model pentru ea, mai ales că anul trecut acesta s-a numărat printre absolvenţii de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat cu nota 10.00. „Ştiam că vor fi premiaţi elevii care vor obţine nota 10.00 la examene pentru că şi fratele meu a fost premiat anul trecut, când a terminat liceul. Mama este profesor de fizică, iar eu vreau să-l urmez pe fratele meu care acum este student la Politehnică în Bucureşti”, a declarat Roxana Ştiucă. Aceasta vrea ca din banii primiţi ca premiu să-şi cumpere un laptop. „Am mai obţinut un premiu asemănător şi după Olimpiada Naţională de Lingvistică, unde am luat locul al II-lea. Cred că banii pe care i-am primit acum îi voi păstra să-mi cumpăr un laptop”, a menţionat Roxana Ştiucă.

Vizualizări: 252

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: