CE Oltenia a pierdut, definitiv, procesul cu sinistraţii

Complexul Energetic Oltenia a înregistrat un nou eşec în faţa Asociaţiei Sinistraţilor din satul Seciurile. Gigantul energetic a făcut contestaţie în anulare la decizia dată de instanţa de judecată prin care CE Oltenia era obligat să reconstruiască 30 de gospodării din satul Seciurile, afectate de alunecările de teren din 2006. Conducerea Complexului Energetic Oltenia nu a putut fi contactată ca să ofere un punct de vedere cu privire la acest aspect.

Contestaţia CE Oltenia a fost respinsă de instanţă. „Respinge contestaţia. Obligă contestatorul la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimata Asociaţia Sinistraţilor din satul Seciuri. Irevocabilă“, se arată pe portalul instanţei de judecată.

Dispuşi să negocieze

În urmă cu câteva luni magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât că societatea Complexul Energetic Oltenia trebuie să reconstruiască 30 de gospodării din Seciurile. Asociaţia sinistraţilor din satul Seciurile, condusă de Cristinel Ciocan, fostul viceprimar din comuna Roşia de Amaradia, a primit câştig de cauză după şapte ani de zile. Deşi o parte din cetăţenii care fac parte din această asociaţie şi-au reabilitat locuinţele cu materiale primit de la Guvern sau au beneficiat de o locuinţă în satul de sinistraţi, membrii asociaţiei vor despăgubiri de la Complexul Energetic Oltenia. Compania energetică ar trebui să cheltuiască peste 100 de miliarde de lei vechi pentru reconstrucţia celor 30 de gospodării afectate de alunecările de teren. Membrii Asociaţiei Sinistraţilor din satul Seciurile sunt dispuşi să negocieze cu reprezentanţii CE Oltenia, în caz contrar se va trece la executarea silită a gigantului energetic. Localnicii vor bani sau case, dar cei mai mulţi vor un loc de muncă. „Vreau să vă spun că asta este o victorie mult aşteptată. Contestaţia în anulare depusă de Complexul Energetic Oltenia a fost respinsă la Curtea de Apel de la Craiova. Acum va urma executarea silită a Complexului Oltenia dacă nu ajungem la o înţelegere cu cei din conducere. Vreau să vă spun că noi suntem dispuşi să negociem. Singura lor cale mai este o cerere către Dumnezeu. Noi suntem oameni înţelegători care suntem deschişi la negocieri. Dacă vor arăta că nu le pasă de noi o să trecem la executarea silită a CEO“, declarat Cristinel Ciocan, preşedintele Asociaţiei Sinistraţilor din satul Seciurile.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: