CE Oltenia, acţionat în judecată

Circa 50 de persoane, angajate ale Complexului Energetic Oltenia, printre care şi cei 18 lideri de sindicat ce nu au semnat actele adiţionale şi au fost trecuţi pe alte funcţii, vor da compania în judecată. Liderul Constantin Mitrescu a declarat că se fac ultimele demersuri pentru a acţiona compania în instanţă deoarece nu a fost respectat Codul Muncii. Aceştia au refuzat să semneze actele adiţionale cu tăierile salariale şi au fost retrogradaţi. Mai mult, conducerea a cerut o listă cu alţi inspectori sociali, dar conducerea FNME a trimis deja o listă pe care se regăsesc aceleaşi persoane.

Ieri, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au mers la sediul CE Oltenia pentru a verifica aplicarea măsurilor dispuse de ei la controlul de acum o lună. Atunci ITM Gorj a confirmat că modificarea contractelor de muncă încalcă Codul Muncii, dar a dat companiei termen suficient de mare pentru a convinge angajaţii să semneze şi, în cazul celor care nu vor semna actul adiţional, a dispus înapoierea banilor. Este vorba despre 50 de persoane din totalul de 2000 de angajaţi TESA. (M.B.)

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: