Drumul Transalpina, distrus înainte de a fi terminat

Miile de turişti care treceau zilnic vara trecută pe Transalpina s-au rărit considerabil. Drumul oricum periculos pentru că nu este terminat a început să se strice din cauza traficului greu, maşinile supraîncărcate cu lemne distrugând asfaltul. Prefectul de Alba a tras ieri un semnal de alarmă, dar şeful drumurilor de la Gorj spune că nu sunt probleme.

Prefectul din Județul Alba trage un semnal de alarmă cu privire la posibila degradare a Transalpinei, dacă lucrările începute de firma Romstrade, aflată acum în insolvență, nu vor fi finalizate. Gheorghe Feneș vrea să se găsească soluții urgente pentru finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a DC 67C care face legătura între Transilvania și Oltenia. Reprezentanții Direcției de Drumului Naționale Gorj  susțin că ar mai trebui făcute doar lucrări pentru siguranța participanților la trafic pe cea mai înaltă șosea din România.

Investiţia de sute de milioane de euro, compromisă

Lucrările pentru modernizarea celor 148 de kilometri de drum ce leagă comuna gorjeană Bengești-Ciocadia și localitatea Sebeș din Alba au demarat încă de acum patru ani și ar fi trebuit finalizate în luna septembrie a anului 2012. Valoarea investiției este de aproximativ 1,3 miliarde de lei, iar lucrările au fost realizate în proporție de aproximativ 80%, însă firma Romstrade care a contractat lucrările a intrat în insolvență. Prefectul din Alba  a declarat că asfaltarea este realizată în mare parte, numai că lipsesc lucrările pentru siguranța participanților la trafic. Mai mult decât atât, deja au deja au apărut gropi în carosabil, în urma iernii şi a tranzitării drumului de către autocamioanele încărcate cu buşteni. Dacă nu se găsesc urgent soluții pentru finalizarea lucrărilor această investiție poate fi compromisă, a mai precizat Gheorghe Feneșer.

Tudor: În Gorj nu au apărut gropi în asfalt

Ion Tudor, directorul Direcției Drumurilor Naționale Gorj, susține că și autoritățile locale din Oltenia se implică pentru finalizarea acestor investiții și chiar cele de la centru. Mai mult decât atât, s-a făcut o expertiză pentru a vedea exact care este stadiul în care se află cea mai înaltă șosea din România, dar și ce lucrări ar mai trebui realizate pentru a se găsi soluții urgente. „Au venit specialiști la fața locului care au făcut o expertiză și acest drum este în atenția tuturor și se caută soluții. Pe raza județului Gorj  nu sunt probleme cu asfaltul, nu au apărut gropi, sunt doar acele porțiuni unde se circulă pe o singură bandă, nu sunt parapeți și marcaje rutiere. Ploile aduc mereu piatră pe asfalt și se poate deteriora starea drumului”.

TURISM

De când s-a deschis circulația pe Transalpina, stațiunea Rânca și agenții economici de aici au avut cel mai mult de câștigat. Dacă aici veneau turiștii numai iarna, acum tot anul vin la Rânca nu doar români, ci și străini, aceștia fiind atrași de cea mai înaltă șosea din România. Hotelierii spun că în acest an sunt mai puţini turişti, din cauză că peste tot se vorbeşte de starea proastă a drumului şi de lipsa parapeţilor de protecţie.

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: