CE Oltenia garantează cu excavatoare un credit la bancă

Complexul Energetic Oltenia garantează un credit cu trei excavatoare din companie. Societatea organizează, în septembrie, o licitaţie pentru a asigura bunurile mobile şi imobile ce vor fi constituite garanţie la un contract de credit încheiat cu Banca Transilvania.

Pentru un contract de credit încheiat cu Banca Transilvania SA, banca finanţatoare a unei linii de credit de 100.000.000 lei, CE Oltenia trebuie să îşi asigure bunurile aduse în garanţie. Excavatoarele vor fi asigurate la o societate agreată de bancă, iar poliţele  vor fi cesionate în favoarea unităţii bancare. Durata de asigurare a bunurilor este de un an, cu posibilitate de prelungire. "Poliţele de asigurare se vor încheia pentru o perioada de un an, pentru fiecare mijloc fix în parte, la valoarea evaluata a bunurilor (3 excavatoare - n.r.). Suma totala ce urmează să fie asigurată este de 57.438.200 lei", se precizează în Caietul de sarcini.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 3 septembrie 2014, ora 15:00, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 8 septembrie 2014, ora 09:00, urmând ca la ora 10:00 sa fie deschise ofertele.

Conform anunţului, cuantumul garanţiei de participare este de: 1.148 lei.
Potrivit caietului de sarcini, poliţa de asigurare va fi cesionată în favoarea Băncii Transilvania. Pe toate poliţele de asigurare se va trece menţiunea "în caz de daună, dreptul de despăgubire se cesionează în favoarea Banca Transilvania". Poliţele pentru asigurarea utilajelor vor acoperi riscuri precum: coliziuni; căderi si răsturnări; incendiu; trăsnet; explozie; cădere de corpuri; cutremur; inundaţii/viituri; furtună, vijelie, uragan, tornade, grindină, ploaie torenţiala; prăbuşire/ alunecare de teren; greutatea zăpezii/ gheţii si avalanşe de zăpada; furt de componente; greve/ revolte/ tulburări civile/ vandalism.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: