CE Oltenia şi alte companii investesc în două proiecte fără viitor

Companiile energetice din ţară, printre care şi CE Oltenia, au finanţat cu câte două milioane de euro două proiecte, cablul submarin şi hidrocentrala Tarniţa- Lăpuşteşti, dar fără să ştie unde li se duc banii sau cât de fezabile sunt investiţiile. Companiile energetice au respectat dorinţa acţionarilor şi au scos din vistierie câte două milioane de euro. Acum câteva zile, Fondul a contestat în instanţă participarea CE Oltenia la proiectul pentru construirea hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti. 

Pentru compania de proiect Hidro Tarniţa contribuie cu câte două milioane de euro CE Oltenia, CE Hunedoara, Electrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi  Romgaz. Pentru înfiinţarea companiei de proiect privind cablul submarin vor contribui şapte companii, Transelectrica, CE Hunedoara, Electrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi CE Oltenia, tot cu câte două milioane de euro. Sumele vor fi folosite pentru studii de fezabilitate. Banii, 12, respectiv 14 de milioane de euro pentru fiecare proiect, vor fi folosiţi pentru a vedea dacă ideea este una fezabilă şi poate fi dusă la îndeplinire.

Hotnews a publicat ieri o corespondenţă între Romgaz, BERD şi Fondul Proprietatea, din care reiese că Romgaz dă patru milioane de euro fără să ştie pe ce se duc banii. Fondul Proprietatea întreba ce câştigă şi de ce a ales Romgaz să participe la două proiecte nesigure, însă compania nu ştie care sunt beneficiile, dar a decis să asculte de Departamentul pentru Energie. Directorii Romgaz au mai fost întrebaţi şi de ce participă la aceste proiecte în condiţiile în care studiile de fezabilitate pot fi realizate şi de Departamentul pentru Energie. Reprezentanţii Romgaz au răspuns, simplu, că au hotărât să ia in considerare propunerea Departamentului pentru Energie. Calendarele de înfiinţare a celor două companii nici nu au fost stabilite. (M.B.)

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: