Ce răspuns a primit Belgher de la Curtea de Conturi

Curtea de Conturi din judeţul Gorj i-a răspuns consilierului local din Alimpeşti, Leonida Belgher, la solicitarea acestuia de a prelungi controlul la primăria din localitate. Chiar dacă solicitarea a fost depusă de Belgher în 28 octombrie, când încă inspectorul Curţii de Conturi se afla în control, instituţia i-a răspuns acestuia la solicitare pe 26 noiembrie, adică la aproximativ o lună după finalizarea auditului. Leonida Belgher susţine că răspunsul este formulat în bătaie de joc. ”Modificarea perioadei de efectuare a unei acţiuni de control, în sensul prelungirii acesteia, este de competenţa conducătorului fiecărei structuri de control la propunerea fundamentată a auditorilor publici externi desemnaţi a realiza acţiunea de control şi nu la propunerea unor persoane din afara entităţii”, se arată în răspunsul înaintat de conducerea Curţii de Conturi Gorj. În acelaşi răspuns al instituţiei i se transmite consilierului că, dacă deţine acte, documente sau informaţii cu privire la încălcări ale legii la primăria Alimpeşti, acestea trebuiau depuse la sediul Camerei de Conturi Gorj pentru a fi verificate.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: