Ce spun liderii sindicali despre acordul încheiat cu administraţia CEO

Părerile liderilor de sindicat din CE Oltenia sunt împărţite în ceea ce priveşte „nota comună” semnată miercuri între conducerea companiei şi reprezentanţii federaţiilor sindicale. Unii spun că plata orelor suplimentare a fost cea mai bună variantă, iar alţii că s-a făcut discriminare între salariaţi. Mai sunt şi sindicalişti care cred că se poate obţine şi mai mult pentru mineri şi energeticieni.

Federaţiile reprezentative la nivel de CE Oltenia au încheiat miercuri, 6 ianuarie, un acord cu administraţia companiei după 3 zile de negocieri. Prin semnarea documentului, ambele părţi au căzut de acord ca salariaţii care au lucrat suplimentar să primească până la şase zile plătite cu 175%. Totodată, muncitorii care nu au lucrat vor primi bani pentru 3 zile suplimentare plătite cu 100%, şi le vor lucra în următoarele luni. Personalul TESA va primi câte 2 zile suplimentare plătite. "Este o variantă foarte bună pentru că se consumă şi fondul de salarii. Salariaţii sunt recompensaţi într-un fel şi este o variantă care cred că mulţumeşte, în situaţia actuală a complexului, pe toată lumea. Nu 100%, dar majoritatea", a declarat Adrian Marciuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers.

Liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie sunt de părere că salariaţii care au muncit sunt cei mai favorizaţi prin acest acord. "Reacţiile salariaţilor au fost în funcţie de tabăra în care sunt. Cei care gândesc au avut o reacţie pozitivă, iar cei care nu gândesc au reacţii negative. Cei care gândesc realizează faptul că era singura variantă de a nu pierde rezerva la fondul de salariu, iar în 2016 să nu pierdem ca anul trecut câştigul mediu faţă de anul precedent. Bani sunt într-adevăr la cei care au muncit foarte mult şi nu au putut să-şi ia recuperări, dar la mai mult de jumătate nu sunt sume foarte mari. Pentru că 300 de lei nu compensează decât impozitul pe tichete şi pe sumă. Dacă le rămân 100 de lei", a declarat Dumitru Pârvulescu, preşedintele FNME.

Creţan: Este bine, dar se poate şi mai bine

Constantin Creţan, liderul Sindicatului Lignitul Oltenia afiliat la Federaţia Univers, susţine că federaţiile pot obţine şi mai mulţi bani pentru minerii şi energeticienii din cadrul CE Oltenia. "E o rezolvare parţială având în vedere că oamenii au depus nişte eforturi deosebite. Este bine că le-am plătit acele ore suplimentare din acel fond la rezerva de salarii, dar să vedem ce sumă va mai rămâne şi o să ne mai întâlnim să stăm de vorbă cu administraţia pentru că întreaga sumă trebui consumată. Oamenii au făcut eforturi deosebite prin plecarea colegilor care au fost disponibilizaţi şi am avut şi rezultate. Deci, este bine, dar se poate şi mai bine. Dacă va fi şi profit trebuie să ne organizăm şi profitul în cursul lunii ianuarie, februarie. Economia la fondul de salarii a fost de aproximativ 23 de milioane şi s-a consumat undeva la 12-13 milioane prin plata orelor suplimentare. Să vedem după ce se acordă banii este necesară şi o rectificare, posibil să fie mai mult sau mai puţin", a spus Constantin Creţan.

Sindicatele mărunte din cadrul CE Oltenia cred că s-a făcut discriminare prin încheierea acestui acord. "Nu mi se pare normal. În CCM există un articol care spune că economia la fondul de salarii nu se poate da la anumite persoane, economia nu s-a făcut doar pe luna decembrie, e pe parcursul anului. În contract spune că economia se dă în mod egal. Este discriminare", a spus Nicu Bunoaica, lider sindical la cariera Lupoaia.

Numai că explicaţia sindicalistului motrean pică. Asta pentru că administraţia nu a distribuit economia la fondul de salarii, ci a luat decizia de a plăti orele suplimentare efectuate sau care urmează să fie efectuate de către salariaţi din economia la fondul de salarii.

Vizualizări: 223

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: