Ce spun primarii despre eventuala insolvenţă a CE Oltenia

Primarii gorjeni au reacţionat diferit după ce managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a anunţat la radio că exclude privatizarea, dar nu şi intrarea în insolvenţă a companiei. Asta pentru că societatea are profit, dar nu are lichidităţi.

Primarul municipiului Motru, insolvenţa Complexului Oltenia ar fi o metodă optimă prin care se pot recupera banii de la datornici. „Insolvenţa nu trebuie privită cu dramatism, are anumite avantaje. S-a văzut că a funcţionat la Hidroelectrica”, a declarat Hanu la Radio Infinit. Acesta a vorbit cu Laurenţiu  Ciurel care i-a dat asigurări, din nou, că anul acesta nu vor avea loc disponibilizări în cadrul Complexului Energetic Oltenia. De la anul, vor pleca acasă minerii şi energeticienii aflaţi în prag de pensionare.

Opinii total diferite are primarul din Turceni, Dumitru Gâlceavă. Pentru el, insolvenţa este cea mai proastă variantă posibilă pentru că ar afecta grav bugetul localităţii. Edilul a auzit că ar urma disponibilizări în compania energetică. „Este cea mai proastă soluţie pentru Complex! Managerii ar trebui să-şi facă treaba şi să vândă curent. Anul trecut se vindea, acum nu. Nu este bine ce se întâmplă, este foarte rău pentru lumea din Turceni, oamenii sunt foarte necăjiţi”, a spus Gâlceavă la Radio Infinit.

Nici primarul din Rovinari, Dorin Filip, nu vede cu ochi buni anunţul lui Ciurel. „Ne batem cu pumnul în piept că aşteptăm chinezii să vină să investească un miliard de euro, păi îi mai trage inima când văd că se vorbeşte despre faliment?” se întreabă primarul din Rovinari, Dorin Filip. Edilul e de părere că managerul CEO a exagerat în momentul în care a spus că nu este exclusă insolvenţa companiei.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: