Ce spun sindicaliştii din Rovinari despre proiectul lui Căldăruşe

Liderii de sindicat din zona Rovinari au reacţionat dur la aflarea veştii că sindicalistul de la Cariera Tismana, Gabriel Căldăruşe, vrea să înfiinţeze Sindicatul Mine Energie Rovinari. Marin Golea şi Constantin Mitrescu, lideri în zonă, au făcut caterincă pe seama lui Căldăruşe, transmiţându-i că n-ar fi în stare să-şi aducă nici măcar neamurile în acest sindicat.

Sindicalistul Marin Golea nu dă nicio şansă proiectului pentru înfiinţarea sindicatului majoritar cu baza la Rovinari. “Căldăruşe s-a născut speranţă şi va muri talent. După părerea mea, este un lider de opinie fără valoare. Chiar unchiul lui, la discuţiile pe care le-am avut la Cariera Tismana, mi-a spus că n-are stofă de lider sindical. El încearcă, fiind aservit domnului Ciurel şi a rămas în continuare susţinătorul lui. Sindicatul majoritar îl vom crea tot noi, FNME, pentru anul 2015”, a spus liderul de sindicat de la Cariera Pinoasa Rovinari.

Nici Constantin Mitrescu nu a fost mai blând faţă de iniţiatorul proiectului care vizează înfiinţarea Sindicatului Mine Energie Rovinari. “Căldăruşe n-a fost capabil în viaţa lui să ocupe o funcţie de conducere în sindicatul de la EMC Rovinari, el n-a fost mai mult de lider de sector minier. N-a fost nici măcar secretar de organizaţie. Căldăruşe este un executant al lui Ciurel, umblă toată ziua prin biroul acestuia şi primeşte sarcini de serviciu. Nici neamurile lui toate nu se duc la el. Nu e bun de lider”, a spus Constantin Mitrescu, liderul Sindicatului Energia Rovinari.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: