Ce vor pesediştii ca să susţină un liberal al Muşeteşti

Social-democraţii de la Muşeteşti cer cel puţin cinci posturi eligibile de consilieri locali, pentru a-l susţine pe candidatul liberalilor la funcţia de primar. Ion Ciobea zice însă că PNL-ul nu este „casă de daruri sau de schimb”. Luchian Drăghici, viceprimarul PSD, a declarat la Radio Infinit că în Muşeteşti există un puternic fief al social-democraţilor, că este o comună „roşie”. Aşa că i se par îndreptăţite pretenţiile de a avea cinci aleşi în viitorul consiliu local, în vreme ce liberalii vor avea numai doi.

Primarul liberal Ion Ciobea îi anunţă pe cei de la PSD că „pe lista de consilieri locali se va merge pe competenţă, nu pe ce vor unii sau alţii”. Ciobea spune că „el nu este casă de daruri pentru social-democraţi”. „Dacă mă susţin la Primăria Muşeteşti e pentru că aşa trebuie să facă, nu în schimbul a ceva”, zice edilul. (M.M.)

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: