Ce vor să facă italienii cu UATAA Motru

Căldură şi apă caldă la jumătate de preţ pentru toţi motrenii şi gratis pentru instituţiile din localitate. Asta promite conducerea unei firme finanţată de italieni, care a semnat un preacord cu primăria Motru şi conducerea UATAA în vederea înfiinţării unei noi societăţi care să cuprindă o UATAA condusă de străini. Italianul este foarte supărat că autorităţile aproape că îl ignoră deşi acesta spune că el este soluţia pentru deblocarea situaţiei uzinei din Motru.

Mario Fabbri, directorul firmei SC ESCO Gorj SRL cu sediul în Timişoara, a investit în Uzina de Agent termic şi Alimentare cu Apă Motru circa 300 de mii de euro în utilaje, reparaţii şi întreţinere. Pe data de 16 iulie, Fabbri a semnat un acord într-o şedinţă la care a participat viceprimarul din Motru, Tudor Dobrică, reprezentantul APM Gorj Gheorghe Fometescu, directorul de la Lupoaia, prin care aceştia se obligă să meargă înainte cu procedurile de preluare a gestiunii. Italianul Fabbri a prezentat conducerii oraşului un proiect pe 30 de ani care se referă la crearea unei noi societăţi care va lua gestiunea centralei şi va avea ca principal obiect de activitate producerea de energie termică şi electrică. Italienii ar vrea să urmeze paşii pentru semnarea contractelor, restul aparaturii pentru producere de energie electrică aşteptând într-un depozit din Târgu-Jiu, să fie puse în funcţiune. Majoritatea tehnologiilor sunt rezultatul cercetărilor ştiinţifice pentru care italianul a spus că are şi brevete.

Dobrica da, Schintee ba

Directorul UATAA Motru, Ilie Schintee, nici nu vrea să audă de italian pentru că susţine acesta nu reprezintă nicio garanţie că va face treabă. Deşi a mai încheiat un contract de participaţiune cu UATAA încă din anul 2009, care prevedea construirea unui complex de generatoare cu energie electrică şi termică, acesta nu au făcut mai nimic până acum. “A venit la noi cu propuneri de a prelua domeniul de activitate al uzinei, dar nu ne oferă nicio garanţie că are capacitatea de a face acest lucru. Adică dacă nu a fost capabil să respecte contractul încheiat în anul 2009 cum poate să preia şi alte sarcini-”, susţine Ilie Schintee, directorul UATAA Motru. Italianul recunoaşte că unele investiţii nu sunt finalizate însă spune că s-a oprit din cauza dezinteresului autorităţilor. „Eu pot să demonstrez că am cheltuit mai bine de 300 de mii de euro, toţi banii au fost rulaţi prin bănci, deci se poate verifica. Numai reparaţia a costat 60 de mii de euro pe care am făcut-o cu Energo Montaj. Dacă nu investeam noi UATAA nu avea cum să dea căldură şi apă caldă la oameni. Toate materialele pentru completarea lucrărilor prevăzute în contract au fost comandate şi sunt pregătite pentru instalare. Dar dacă lucrurile stau aşa noi ne oprim“, a spus italianul.

Întrebat despre propunerile firmei ESCO Gorj, viceprimarul din Motru nu a părut împotriva proiectului. „Dacă se va aproba în Consiliu Local nu văd de ce să ne opunem. Totul este ca cetăţenii de la Motru să aibă condiţiile optime de energie termică şi electrică”, susţine Tudor Dobrică, viceprimarul oraşului Motru.

Proiectul lui Fabbri

Italianul este negru de furie după ce directorul de la UATAA Motru, Ilie Schintee, a declarat că firma acestuia nu a făcut ce a promis că va face.

Acesta a explicat care este proiectul său legat de UATAA Motru. „Va fi garantată menţinerea locurilor de muncă existente la centrala UATAA Motru. Societatea Nouă va lua în gestiune, la aceleaşi condiţii economice actuale, de la Consiliul Local Motru întreaga producţie de deşeuri municipale. Costul estimat al investiţiei va fi de 4-5 milioane de euro. În schimbul gestiunii, Societatea Nouă va furniza energie termică către UATAA Motru la un preţ favorizant care va fi de circa jumătate din costul de vânzare aplicat de centrală către municipalitate. Profitul pe care îl va obţine va ajuta centrala să-şi plătească datoriile istorice. La sfârşitul gestiunii, toate investiţiile rămân în proprietatea municipalităţii“, a spus Fabbri.  

„Ştiu despre proiectul lor, îl cunosc de 2 ani şi au intenţii bune, iar ideea nu este rea. Oricum, să vedem acum dacă se va putea face ceva, dar fiind că Ministerul intenţionează să preia din nou CET-urile şi atunci UATAA Motru ar fi la SNLO“

Gheorghe Fometescu, consilier superior Agenţia de Mediu Gorj

„Acum aud prima dată despre acest proiect. În Consiliul Local nu s-a discutat nimic despre acest lucru. Poate în cele care urmează“

Elena Vintilescu, consilier local

Vizualizări: 294

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: