Cei mai buni

Aveam de mers de la București la Motru. Și-am mers, în ciuda zăpezii. Prin viscol, încordat, cu radioul dat pe Realitatea FM. Acolo, în cadrul știrilor, un mini-reportaj cu puținii oameni care stăteau în ger într-o piață din București părăsită și de clienți, și de piețari, este difuzat iar și iar. Învăț pe de rost două dintre cele trei păreri ”luate” de reporteriță. Ambele atât de românești și atât de definitorii pentru cine suntem încât m-au făcut de fiecare dată să râd tare, de unul singur. Și nu mă refer doar la răspunsuri. Întrebările ziaristei fac și ele toate gradele în minus. Prima:

Reporterița: Cum vă apărați de frig?

Intervievat: Păi, am astea două geci, și pe sub geci un pulover și pe sub pulover costumul de ski.

Nu glumea. Omul chiar purta costum de ski în loc de maiou și izmene. După toate aparențele, era un muncitor cu cârca din piață. Descărca și încărca marfă. Putea fi un necalificat obișnuit, dar lenjeria intimă în formă de costum de ski făcea diferența. Demonstra și că românii sunt bogați (au costume de ski, totuși) și că sunt modești (nu le poartă peste, ci pe sub haine). De patru ori am auzit acest schimb de replici și mereu am sperat ca omul să adauge, la sfârșit: ”...și pe sub ăsta de ski am un costum Armani”. Dar n-a adăugat. Nu pentru că n-ar fi fost așa, ci tot din modestie.

A doua întrebare mi-a plăcut și mai mult. Și răspunsul a fost pe măsură. Ia priviți:

Reporterița: Meteorologii spun că de mâine vremea se va încălzi, ce ziceți de asta?

Intervievat (extrem de sigur pe el): Eu nu cred. Cred că va fi mai frig ca azi.

Fabulos, nu? Doar faptul că reporterița cerea părerea unui om simplu despre verdictul dat de niște specialiști într-un domeniu era destul de frumos. Dar că omul nu era de acord cu prognoza e mai presus de orice închipuire. Românul știe mai bine, iată. Se pricepe și la vreme, și la fotbal, și la politică. De aia nu am avut niciodată inundații sau înzăpeziri în țara asta, de aia România nu joacă amicale cu Turkmenistanul, iar când mergem la vot îl alegem mereu, de 23 de ani încoace, pe cel mai bun.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: