Cel mai periculos sânge când vine vorba de viața veșnică

În al doilea război mondial și alte conflicte în care erau implicați, japonezii deveneau kamikaze în baza unui cod moral controversat, dar privit aproape unanim ca un act de curaj. Când micile ascuțitori cu motor japoneze Yokosuka MXY-7 Ohka (nu întâmplător le alint ascuțitori, pentru că aveau aripi de lemn) erau auzite de marinarii americani, le treceau fiori rece pe măduva spinării, chiar dacă, într-o încercare de a submina teroarea adusă de atacurile kamikaze în rândurile unei armate bine organizate și în care se pleacă de la ideea că viața este mai de preț decât războiul, americanii porecleau respectivul model de avion ”baka” (termen japonez care s-ar traduce destul de simplu prin ”idiot”). Avioanele Kamikaze aveau un design special, de rachetă, fiind gândite să se înfigă cât mai bine în portavioanele inamice. Acest model a fost construit doar între 1944 și 1945 și au fost făcute doar 900 de bucăți în scurta sa istorie.

Noii kamikaze sunt însă chiar și mai periculoși și mai greu de înțeles. Asta pentru că noii kamikaze nu mai acționează în baza unui cod moral care le interzice umilința pierderii războiului, ci în baza unuia religios care le promite nici mai mult nici mai puțin decât fericirea eternă celor care mor pentru cauză. Fundamentaliștii arabi nu au inventat, din câte știu, mașina-rachetă, specială pentru acțiuni de tip kamikaze. Cu toate astea, convoiul de militari români (dintre care unul, un craiovean, a murit) care patrula în dimineața zilei de 30 martie în apropiere de Kabul, a fost atacat cu o mașină împachetată cu explozibil care a intrat cu viteză fulgerătoare în blindata care în mod normal ar fi trebuit să-i protejeze pe soldații noștri de orice tip de bombă. Nu și pentru acest tip.

Lupta împotriva terorismului poate părea fără sfârșit și inutilă, atunci când încerci să învingi oameni cărora li se pare că să moară omorându-te și pe tine înseamnă, în ultimă instanță, victorie. Ei bine, de aceea sunt evreii geniali. Nu supraviețuiești atâta amar de vreme înconjurat de dușmani de sute de ori mai numeroși care vor sa te radă de pe fața pământului neînvățând să tratezi inteligent chestiunea terorismului islamic. Iată soluția găsită de israelieni (pe lângă civili înarmați cu mitraliere la fiecare colț de stradă, desigur): în fiecare stație de transport în comun și în fiecare autobuz din Israel o să vedeți pungi mari cu sânge agățate strategic. Nu vă mirați și nu vă speriați. Sunt acolo pentru siguranța voastră. Acela este sânge de porc. Conform credinței islamice, întreg efortul sinuciderii pentru cauza sfântă este inutil atunci când autorul intră în lumea cealaltă ”mânjit”. Or, carnea de porc este murdară în credința adoratorilor lui Mohamed, așa că să te arunci în aer și să-ți mânjești rămășițele cu sânge de porc sfidează cam întreg scopul, pentru că nu mai primești nici virgine, nici viață veșnică, ci dimpotrivă, multă suferință și o moarte în zadar. Nu vă mirați, așadar, dacă o să vedeți niște bășici de porc agățate de retrovizoarele noilor modele de Hummere ale armatei americane. Sunt acolo pentru ca alți concetățeni de-ai noștri să nu mai moară în războaie inutile.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: