Ciprian Florescu: PSD nu poate avea candidat din afara partidului

Ideea lansată în spaţiul public de preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, cum că formaţiunea ar putea avea la Senat un candidat din afara partidului, a fost aspru criticată de alţi lideri ai formaţiunii. Vicepreşedintele Ciprian Florescu a spus într-un interviu la Radio Infinit că „m-aş gândi de două ori înainte de a veni cu o astfel de idee”.

Rep.: Cum vedeţi ideea lui Florin Cârciumaru, ca PSD să aibă candidat din afara partidului?

Ciprian Florescu: Eu, fără a încerca să intru în polemică cu cineva sau în conflict de idei, îmi menţin părerea că Partidul Social Democrat are în acest moment suficienţi oameni care pot oricând să candideze pe colegiul 2 Senat, care este vacant. Poţi oricând să te gândeşti şi la alte persoane, la alte personalităţi politice locale, poţi să analizezi, poţi să pui în balanţă, dar PSD nu a avut niciodată probleme cu lipsa cadrelor. Sună puţin comunist, dar acesta este adevărul.

Rep.: Care ar fi problema cu un candidat din afara PSD?

C.F.: Cel mai bine poate aplica politica partidului un lider social democrat, fără a avea ceva cu o persoană anume. Trebuie să identificăm în PSD o persoană care să îndeplinească condiţiile, şi de notorietate, şi de moralitate. Eu m-aş gândi de două ori înainte de a veni cu o astfel de idee.

Rep.: Mai mulţi lideri de filiale s-au pronunţat împotriva ideii preşedintelui Cârciumaru…

C.F.: Era normal să se întâmple aşa.E greu să digeri o astfel de idee, în condiţiile în care am dus campanii împreună, atâţia ani. Chiar dacă există un du-te – vino în politică, care de multe ori nu place, nu cred că PSD Gorj ar duce lipsă acum de candidaţi şi ar trebui să caute în altă parte.

Vizualizări: 213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: