CEO: Salariaţii ar trebui să intre în preaviz de la 15 august

Conducerea CE Oltenia nu va face concedieri colective anul acesta, deşi un plan de disponibilizare a fost aprobat de acţionari. Compania a amânat deja o dată aplicarea planului de concediere şi se pare că nu va respecta nici termenele pentru a se încadra în luna septembrie-octombrie. Liderul sindical Dan Pîrvulescu susţine că dacă societatea ar vrea să pună planul în aplicare în septembrie, atunci pe 15 august oamenii ar trebui să primească preavizele, lucru despre care nu s-a vorbit până acum.

Liderii sindicali au stat de vorbă cu ministrul energiei Victor Grigorescu şi vicepremierul Costin Borc. S-a discutat despre conducerea companiei, care nu îşi face treaba, după cum spun sindicatele. “Sunt prinşi bani în rectificare inclusiv pentru perimetrul Roşia, dar se fac documentele anul acesta pentru a se da hotărârea de guvern? A doua chestiune: vor finaliza proiectul investiţiei la grupul 5, unic, pentru că ştiţi cum făceau,  făceau o mie de proiectele ca să facă o mie de acte adiţionale”, a declarat Pîrvulescu. El a mai spus că  s-a discutat şi despre concedieri, plan care pare departe de a fi pus în aplicare. Le-au comunicat miniştrilor că vor respectarea Actului adiţional semnat cu administraţia, care prevede concedierea a maxim 500 de persoane, plus cei care depun cereri. “De disponibilizări am spus că se vor face în conformitate cu actul adiţional încheiat. Punct, E clară treaba. Asta ar trebui şi conducerea  companiei care mai are o zi, o lună, trei, să-şi facă cât de cât o pregătire. Adică dacă se dă această hotărâre până pe 15 septembrie, de pe 15 august ar trebuiau să dea preaviz. Dar nu vedeţi că aici fiecare se faultează unul pe altul”, a mai declarat liderul.

Vizualizări: 8,254

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: