CEO verifică dacă angajaţii consumă alcool la serviciu

Corpul de Control al CE Oltenia a început o acţiune de verificare a prezenţei salariaţilor şi a celor care consumă băuturi alcoolice. Această acţiune de mare importanţă a fost dată spre soluţionare Corpului de Control al CEO. Surprinzător, aceste verificări au loc în perioada în care minerii şi energeticienii au anunţat că vor face un miting de 5.000 de oameni. Potrivit CEO, Corpul de Control a făcut verificări la carierele Roşiuţa, Pinoasa, Jilţ Nord şi Peşteana. „Acţiunea întreprinsă de Corpul de Control al CE Oltenia, în data de 03.02.2015, la Unităţile Miniere Peşteana, Roşiuţa, Pinoasa şi Jilţ Nord a avut ca scop verificarea prezentei si consumului de băuturi alcoolice, la schimburile II si III. La carierele Roşiuţa, Pinoasa si Jilţ Nord nu s-au constatat probleme. La UMC Peşteana, echipa de control a constatat absenţa nemotivată a 3 salariaţi şi faptul ca un salariat se afla, vizibil, sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi, împreună cu alţi doi salariaţi, a instigat la dezordine“, se arată în comunicatul CEO. Compania mai susţine că împotriva acestor salariaţi vor fi luate măsuri. „Această acţiune a avut loc ca urmare a diferitelor sesizări referitoare la faptul că există salariaţi care nu respectă regulamentul intern privind prezenţa la apel şi contra-apel şi normele de protecţie a muncii“, a mai transmis compania. (M.B.)

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: