Cercetat pentru braconaj

Poliţiştii din Motru au fost sesizaţi de o persoană de 42 ani, despre faptul că pe albia râului Motru, în localitatea Cloşani, se află o persoană suspectată de braconaj piscicol.

Oamenii legii s-au deplasat la locul indicat de apelant, unde au identificat un bărbat de 44 ani, din comuna Padeş, în timp ce bracona pe râul Motru, cu un prostovol confecţionat dintr-un material de culoare albă, prevăzut cu şnur şi plumbi circulari. Urmare a verificărilor efectuate, asupra suspectului nu au fost găsite cantităţi de peşte. Pe numele suspectului poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de "deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, respectiv producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”.De asemenea, s-a procedat la indisponibilizarea în vederea confiscării a dispozitivului identificat asupra suspectului.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: