Chinezii ar putea construi un grup pe gaze la Craiova

Chinezii ar putea construi încă un grup energetic în Oltenia. Potrivit directorului general Laurenţiu Ciurel, chinezii sunt interesaţi să realizeze un grup pe gaz la Craiova. După vizita în China, Ciurel spune că partea chineză s-a arătat interesată să investească şi în alte proiecte în Gorj.

O nouă investiţie se referă la un grup la Craiova. Potrivit directorului general al Complexului Energetic Oltenia, acest grup ar fi necesar pentru echilibrarea de sistem. Un alt subiect discutat în China se referă la intenţia de a realiza parcuri fotovoltaice în locul depozitelor de zgură şi cenuşă aferente termocentralelor în primă fază, iar apoi pe zonele de haldă, în parteneriat cu aceştia. Ciurel a menţionat că în bugetul pe anul viitor va prinde şi suma pentru construirea unui parc fotovoltaic cu o putere de 10 MWh. Tot directorul CE Oltenia a adăugat că, în timp ce se afla în vizită la un oficial chinez, la televizor a apărut ştirea potrivit căreia Uniunea Europeană pune taxe de 47% pentru instalaţiile energetice eoliene şi fotovoltaice venite din China.

Chinezii vor să bage bani şi în sala de maşini de la Sucursala Turceni. „Avem deja pentru investiţia finanţată de BERD de la Turceni pentru sala maşini două companii chineze care au pus deja oferte de calificare. Este intenţia de a veni cu tehnologie de ultim moment şi chiar posibilitatea analizei unui credit furnizor din partea chineză pentru modernizarea de la sala maşini“, a spus Ciurel.

Toate aceste discuţii vor fi concretizate, printr-un acord, la sfârşitul anului când premierul Victor Ponta va merge în China sau primul ministru chinez va veni la Bucureşti.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: