Chiricheş spre Milan, Pandurii se îmbogăţesc !

Pandurii sunt aproape de a da cea mai mare lovitură pe plan financiar! Fostul lor jucător, actual stelist, Vlad Chiricheş e foarte aproape de un transfer la giganţii de la AC Milan, iar cum gorjenii încă mai deţin 20 la sută din drepturile lui, ar putea băga în conturile clubului o sumă cuprinsă între 1 şi 2 milioane de euro, în funcţie de valoarea transferului.

Nu e nicio glumă! Evoluţiile sigure ale lui Chiricheş de la Steaua şi de la naţională l-au adus în atenţia italienilor de la Milan. Presa din Peninsulă scrie că Milan l-a blocat pe fundaşul român şi îl va cumpăra cât de curând pentru cel puţin 5 milioane de euro. Gigi Becali cere 10 milioane pentru „perla” sa.

Pact cu „Diavolul” -

Pandurii sunt gata să dea cel mai mare tun pe piaţa transferurilor de la ivorianul Djakpa încoace (luat pe 50 de mii de euro din Norvegia şi vândut pe 1,5 milioane în Germania). Trupa lui Condescu a încasat deja 700 de mii de euro de la Steaua pentru transferul lui Chiricheş din iarnă iar acum ar putea să-şi mai îngroaşe conturile cu încă cel puţin un milion! Şi asta pentru că gorjenii au păstrat 20 la sută din drepturile fundaşului de naţională iar acum acesta e aproape de fi transferat direct la Milan pentru cel puţin 5 milioane! Informaţia e confirmată de site-ul oficial al Milanului iar mutarea va primi undă verde după plecarea lui Thiago Silva la PSG. Brazilianul dorit şi de Barcelona se va transfera până la urmă pe 46 de milioane de euro în capitala Franţei, o sumă pe care nici marele Berlusconi n-o poate refuza. Astfel italienii şi-au făcut un plan şi vor reinvesti o parte din acea sumă în aducerea lui Chiricheş. Italienii vor oferi iniţial 5 milioane, Gigi Becali va cere 10 şi probabil mutarea se va face pentru 7 sau 8 milioane. În cazul acesta pandurilor le vor reveni aproximativ 1,5 milioane de euro care, cu cei 700 de mii încasaţi iniţial, ar aduce un total de 2,2 milioane în visterie! Adică, aproximativ jumătate din bugetul pentru anul viitor! „Normal că ne bucură un transfer al lui Chiricheş la AC Milan. Dar să vedem dacă se va concretiza. S-a speculat mult în jurul unui transfer al lui Vlad şi până acum nu a fost nimic adevărat. Avem 20% din transferul viitor al jucătorului şi ne-ar ajuta foarte mult banii ăştia”, a declarat Grigoraş la sport.ro.

Cel mai bun din ţară

Transferul de senzaţie al lui Chiricheş vine la capătul unui sezon de excepţie pentru fundaşul de numai 22 de ani. Antamat de Steaua încă din vara trecută, Chiricheş a ajuns în Ghencea în iarnă, după un tur perfect cu Pandurii. De altfel fundaşul a cunoscut celebritatea după meciul de la naţională din toamnă cu Franţa, încheiat 0-0, în care l-a anihiliat perfect pe Benzema. Chiricheş a devenit imediat om de bază la Steaua, echipă ce a avut cea mai bună defensivă în sezonul trecut. Cota lui a explodat imediat, de la 500 de mii la 5 milioane în doar un an. „Încrederea noastră în Chiricheş era foarte mare. Nu mă aşteptam să plece aşa de repede, este un jucător foarte tînăr. Evoluţiile sale îi dau tot dreptul să ajungă acolo. Este dorinţa lui de a ajunge la un club mare din Europa. El ar fi vrut în Anglia, dar sunt sigur că şi de Italia este foarte mulţumit. Perioada din Portugalia l-a ajutat foarte mult”, mai spune Grigoraş. „Eu recunosc, că după stilul lui şi după profesionalismul de care a dat dovadă atât de repede, eu mă aşteptam ca el să facă pasul rapid spre campionatul Angliei sau cel al Germaniei. Comparaţiile între Gică Popescu şi Chiricheş nu sunt deloc exagerate. Are şi stilul lui de joc, şi seriozitatea lui”, a spus mai apoi şi Marin Condescu la aceeaşi televiziune.

Lăudat de un fost milanez

Unul din foarte puţinii români care au jucat la Milan, Cosmin Contra, e convins că Chiricheş va face faţă în echipa diavolilor. „Îmi place de Vlad că are personalitate. Chiar dacă a jucat la Pandurii la primul meci al naţionalei, a arătat de parcă juca de o viaţă la prima reprezentativă. Chiricheş are calităţile necesare pentru a se adapta la o echipa mare. El trebuie să rămână cu mentalitatea de lider.Este un jucător care ne poate ajuta naţionala mulţi ani de acum înainte. Eu sper să se realizeze transferul”, a spus Contra care a jucat 20 de meciuri pentru Milan. „Valorează 16 milioane de euro Chiricheş. Nu am greşit cu niciun fotbalist până acum. O să vedeţi că va fi unul dintre cei mai buni fundaşi din Italia”, e de părere şi şeful Ligii, Mitică Dragomir.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: