Chivu nu revine la Primăria Rovinari. Reacţie: Era previzibil!

Tribunalul Gorj a respins cererea de ordonanţă preşedinţială, depusă de fostul viceprimar al oraşului Rovinari, Laurenţiu Chivu, împotriva ordinului de încetare a mandatului de primar interimar, emis de Instituţia Prefectului Gorj. Chivu are posibilitatea de a face recurs la decizia instanţei Tribunalului Gorj, în termen de 15 zile, însă reprezentanţii Instituţiei Prefectului nu-şi fac griji în ceea ce priveşte rezultatul procesului. „În data de 5 octombrie, în dosarul 5709, care viza ordonanţa prezidenţială, domnului Chivu i s-a respins cererea, în prima fază fiind executorie, şi poate fi atacată cu recurs în 15 zile. În acelaşi timp, domnul Chivu mai are şi un dosar pe fond, 5708, care are termen pe 9 octombrie, unde ne judecăm pe fondul problemei, pe anularea ordinului prefectului. Sunt convins că nu sunt motive de admisibilitatea cererii. La fel se va întâmpla şi vineri, precum şi la recurs. Nu îmi fac probleme în niciuna din aceste situaţii”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Verificarea Legalităţii Actelor.

De aceeaşi părere este şi prefectul Alin Văcaru. „Emiterea acelui ordin de încetare a mandatului domnului Chivu a fost perfect legal, s-a demonstrat şi în această primă instanţă în care ni s-a dat câştig de cauză, era normal, era previzibil, acum se va judeca pe fond, vom vedea care va fi rezultatul final. Din punctul meu de vedere, respingerea acelei ordonanţei prezidenţiale este un prim câştig pentru Instituţia Prefectului”, a declarat Alin Văcaru, prefectul judeţului Gorj.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: