Cinci medici pentru secţia psihiatrie de la Turceni

Problema medicilor psihiatri din cadrul secţiei de psihiatrie a Spitalului Orăşenesc Turceni a fost parţial rezolvată. În acest moment, secţia dispune de trei medici psihiatri cu normă întreagă însă managerul unităţii, Mihaela Ceană doreşte să aducă la Turceni nu mai puţin de cinci medici specialişti. Conducerea spitalului ar mai putea primi luna aceasta încă un medic psihiatru dacă ministerul aproba scoaterea la concurs a încă unui post. În prezent, la secţia de psihiatrie a spitalului din Turceni sunt internaţi 136 de bolnavi cu afecţiuni psihice. (C.S.)

Alte ştiri pe scurt:

Staţiile de autobuz, spulberate de vânt

Staţiile de autobuz din Târgu Jiu au cedat, din cauza v\ntului. În zona Bârseşti o staţie de aşteptare s-a desprins şi a fost luată de vânt, iar la altele foliile de pe lături au zburat. Sâmbătă, în judeţul Gorj vântul a atins cote foarte mari, fiind sub avertizare de vijelii. Meteorologii au avertizat că în unele zone vântul a bătut cu o intensitate de peste 70 de km /oră.

7 miliarde pentru Clubul Sportiv “Energia Rovinari”

Consiliul Judeţean Gorj a alocat suma de 7 miliarde de lei vechi Clubului Sportiv “Energia Rovinari”. Banii sunt necesari pentru menţinerea nivelului de performanţă la care au ajuns atât echipa de handbal “Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu”, cât şi echipa de baschet “Energia Rovinari”. (D.M.)

Un deţinut, premiat la “Poveste de Crăciun”

Proiectul “Poveste de Crăciun” s-a derulat în perioada octombrie-decembrie 2010, în 29 de penitenciare din ţară. La acest proiect au participat 172 de persoane private de libertate şi au fost înregistrate 180 de povestiri, 37 dintre ele fiind creaţii originale. La secţiunea “Cel mai educativ mesaj”, unul dintre cei trei câştigători de la nivel naţional a fost Sorin Lambu, un deţinut al Penitenciarului Târgu Jiu premiat pentru “Povestea Mărului”. (D.M.)

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: