Cinci miliarde de lei pentru reabilitarea Şcolii Generale din Slivileşti

La Şcoala Generală din Slivileşti elevii au învăţat carte în condiţii asemănătoare cu cele de pe vremea bunicilor lor. Micuţii trebuia să meargă la fântână ori de câte ori le era sete pentru a lua apă de băut, îşi făceau nevoile după câteva blăni prinse în cuie şi se încălzeau cu ajutorul unor sobe vechi de zeci de ani. Acum toate acestea vor fi de domeniul trecutului, primăria a alocat cinci miliarde pentru a crea condiţii optime de studii.

Pe elevii care învaţă la Şcoala Generală din Slivileşti îi aşteaptă o surpriză plăcută la începerea noului an şcolar. Ei vor fi primiţi într-o unitate de învăţământ cu o imagine total schimbată. Toaleta din curtea şcolii care e de pe vremea bunicilor şi riscă să cadă peste copii, va fi înlocuită cu una modernă. De asemenea, elevii nu vor mai fi nevoiţi să meargă la fântânile localnicilor pentru a bea apa iar în sălile de clasă nu va mai fi fum de la sobe. „Vom desfiinţa toaletele din curtea şcolii care fiind vechi de peste 20 de ani nu mai puteau fi folosite, stau să cadă, vom monta o centrală termică şi vom face termoizolarea. De asemenea noul grup sanitar va avea chiuvete pentru ca elevii să aibă de unde să ia apă, până acum mergeau la fântânile oamenilor din sat, vom asfalta baza sportivă, va fi o schimbare majoră”, a precizat Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti. Toate acestea va costa primăria cinci miliarde de lei vechi. „Pentru aceste lucrări de reabilitare şi întreţinere a şcolii au fost alocate cu TVA cu tot circa cinci miliarde de lei vechi. Banii provin de la bugetul local, nu ne-a ajutat nimeni”, a adăugat primarul Sorin Bucurescu.

Localnicii din Slivileşti se bucură că elevii nu vor mai fi nevoiţi să studieze în condiţii ca în epoca de piatră. „Era şi timpul să se facă renovări. Eu am învăţat la această şcoală şi vă spun că nu s-a făcut mai nimic de când am absolvit eu, acele WC-uri arată groaznic, un miros greu de suportat şi mizerie mare, apa de la fântâna din curtea şcolii nu era bună de băut, copii mergeau la fântânile oamenilor iar sobele erau vai mama lor, bine că pun centrală”, a spus  Doriţa Vâlceanu din Slivileşti.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: