Traian Băsescu și-a adăugat cel de-al 61-lea cub de gheață în paharul vieții. Încet-încet îi calcă pe urme altui iubit conducător, Ion Iliescu. Poate, dacă-și pune moșul mintea, stă pe loc la 82 de ani și-l așteaptă și pe tinerelul ăsta epigon să-i devină leat. Până una-alta, fiului cel hulit al poporului și cel iubit al conducătorilor altor popoare i-ar plăcea ca măcar să-l egaleze la număr de mandate. Pierdut ca patriarhul din cartea lui Marquez prin palatul cel mare, un fost gigant căruia poporul i-a întors spatele și i-a arătat fundul, Băsescu e ultimul om de la care te-ai aștepta să fie pro-european, cu prezența lui de șmecheraș de port lipsit de orice rafinament. Dar, culmea, este. Ca să ne vândă țara, speculează Antena 3, cu finul lor nas jurnalistic. Tot ce se poate. Să le-o vândă, dacă dau bani mulți.

Ieri mi-am dat seama că sunt băsist. A sunat la mine la ușă o doamnă care m-a invitat să particip la un sondaj. În cadrul lui, trebuia să acord note mai multor personalități politice. M-am trezit, cum necum, că lui Băsescu i-am acordat singura notă de trecere. Cine sunt eu s-o contrazic pe Merkel sau pe Hilary? I-am dat un 6 de încurajare. Pe locul doi, pare-mi-se, i-am plasat pe Ponta și pe MRU, cu nota 4. Nu știu de ce, după tot ce-a făcut, încă îmi e un pic simpatic Ponta. Nu doar de la aspectul de Mickey Mouse, dar îl bănuiesc de un vag umor. Pe MRU nu-l bănuiesc de așa ceva, lui i-am dat meritatul 4 pentru că pare genul de arivist suficient de serios și de vanitos încât să facă treabă doar ca să se bucure ulterior de laude. A urmat nota 2 pentru toți ceilalți. Nici nu mai știu care erau. Parcă Vadim, Udrea, Becali, Videanu și, desigur, Crin Antonescu. Repetenți ai politicii, eșecuri răsunătoare. Oameni care ar trebui să-și găsească altă meserie.

Dar cel mai grav mi s-a părut că, atunci când am fost întrebat de instituții, am spus că am cea mai mare încredere în justiție. Imaginați-vă, tocmai eu să spun asta! Poate a fost mai mult wishful thinking, cum ar zice mister Obama. Sau poate erau adversarele ei mult prea slabe (Guvernul, Parlamentul, Biserica etc.). Cert e că nu e bine, nimic nu e bine, ci doar mai puțin rău. M-am răzgândit: să dau nota 6 lui Băsescu nu mă face băsist, ci doar un biet disperat care identifică răul cel mai mic. La sfârșit, doamna mi-a pus candidă întrebarea aia clasică, duhnind a clișeu: ”Credeți că lucrurile merg într-o direcție bună?”. ”Care lucruri?”, am întrebat și eu, inocent. ”Lucrurile din țară”, zice ea. ”Nu știu, i-am zis. Cred că direcția bună este spre occident. Dacă lucrurile din țară au de gând să emigreze, atunci da, merg într-o direcție bună.”