Cine va fi şef la arbitri dacă Popescu ajunge la FRF ?

Gică Popescu e principalul favorit pentru alegerile de la şefia FRF, alegeri programate pentru 5 martie. Fostul internaţional se bate cu Vasile Avram, Răzvan Burleanu şi Marcel Puşcaş şi pare să plece cu prima şansă în această luptă. Mai ales că Popescu beneficiază şi de sprijinul lui Mircea Sandu căruia i se pregăteşte un post de preşedinte onorofic al FRF după cei 21 de ani petrecuţi în fruntea insituţiei. Din echipa lui Popescu mai fac parte Gică Hagi, responsabil cu naţionalele de copii şi juniori, Ilie Dumitrescu, relaţii internaţionale, Bogdan Stelea, antrenor la naţionala under 19 sau Anghel Iordănescu, director tehnic FRF. Dacă fostul căpitan al Barcelonei va câştiga alegerile atunci Victor Piţurcă are şanse mari să părăsească postul de selecţioner după ce a ratat calificarea la Cupa Mondială. În locul lui ar putea veni Dan Petrescu sau Cosmin Contra. Popescu i-a propus se pare postul de şef al Comisiei Centrale de Arbitri lui Cristi Balaj. Centralul băimărean în vârstă de 42 de ani ezită să dea un răspuns ferm pentru că mai are 3 ani de arbitrat la nivel internaţional şi i-ar fi greu să renunţe la această carieră. Balaj are o imagine bună în fotbalul românesc şi ar veni să-l înlocuiască pe Alexandru Deaconu, actualul şef al CCA. Dacă Balaj va refuza propunerea „Baciului”, atunci Ion Crăciunescu ar putea reveni la şefia arbitrilor. Popescu a anunţat că îşi va prezenta proiectul şi echipa completă pentru FRF în data de 14 ianuarie.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: