Ciolocoi: La parlamentare candidează cine are şanse

Mădălina Ciolocoi, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, a făcut ieri o serie de declarații tranșante la adresa candidaților pentru Parlamentul României. Reacția vine ca urmare a solicitării Partidului Conservator de a avea și el un colegiu în Camera Deputaților. Ciolocoi a precizat că se vor alege oamenii care au cele mai mari șanse pe colegiul respectiv fără a se lua în calcul că este de la un partid sau altul. ”Discuțiile cred eu că trebuie să meargă spre următoarele obiective, trebuie să alegem oamenii care au cele mai mari șanse pe colegiul respectiv gândindu-ne că ei sunt reprezentanții Uniunii Social Liberale nu ai unui singur partid. Trebuie focalizată atenția asupra oamenilor cu cea mai mare șansă de reușită. În momentul în care candidatul a fost stabilit pentru un colegiu, toată uniunea social liberală să sprijine acel candidat fără să facem jocuri pe la spatele candidatului respectiv. Atunci când candidatul va fi din partea USL, va trebui ca acel candidat să aibă o echipă puternică în spate formată din PSD, PNL și PC”, a declarat Mădălina Ciolocoi. (C.N.)

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: