Cisternă cu azot lichid, răsturnată la Peşteana

Spaimă mare ieri noapte într-o familie din Peşteana. Oamenii s-au trezit în curte  cu o autocisternă încărcată cu substanţă inflamabilă. Autovehiculul de mare tonaj s-a răsturnat după ce conducătorul s-a grăbit să ajungă la destinaţie şi a circulat în condiţii de iarnă cu o viteză extrem de mare.

Autocisterna încărcată cu 30 de tone de azot lichid circula dinspre Plopşoru spre Rovinari. În dreptul localităţii Peşteana, intr-o curbă a părăsit carosabilul şi s-a oprit în gardul unei case din zonă. Proprietarul locuinţei a tras o sperietură zdravănă fiind trezit din somn de o bubuitură puternică. „Mi-a dărâmat gardul, patul s-a deplasat pe parchet o jumătate de metru, a fost groaznic, am crezut că visez. A avut viteză mare că altfel nu-mi explic cum s-a putu întâmplă nenorocirea, cât de multă zăpadă să fie pe jos dacă nu ai viteză nut e răstorni“, a spus Ion Trandafir, proprietarul casei în gardul căreia s-a oprit autocisterna.

Pericol de explozie

Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru evitarea unei eventuale deflagraţii. „Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit cu două autospeciale din cadrul Serviciului Turcineşti şi detaşamentul Târgu Jiu pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiului la o cisternă încărcată cu azot şi răsturnată pe marginea carosabilului. În momentul de faţă nu există pericolul de incendiu şi explozie, în continuare se vor lua măsurile necesare pentru punerea cisternei pe roţi şi lezarea substanţei în altă cisternă“, precizează Augustin Malacu, şef echipă intervenţie ISU Gorj.

Conducătorul autoturismului nu consumase alcool dar circula cu viteză mare. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului se pare că autocisternă s-a răsturnat într-o curbă deosebit de periculos la stânga, semnalizată corespunzător din cauză neadaptării la condiţiile de drum respective carosabil acoperit cu zăpadă“, spune Lucian Brâncuşi Inspector SPR Gorj. Autocisterna a fost pusă pe roţi după câteva ore cu ajutorul unor macarale. La câţiva kilometri depărtare un autoturism Dacia a ajuns în şanţ după ce a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: