A protestat în faţa Parchetului Târgu Jiu

Un bărbat din comuna Dăneşti a protestat ieri dimineaţă în faţa Parchetului Local Târgu Jiu timp de mai multe ore. Nemulţumirea acestuia ţine de o suprafaţă de teren care i-a fost luată  abuziv, cu ştiinţa primarului din localitate. Acesta susţine că primarul Emilian Rusu a eliberat în 2004 un act de proprietate ilegal unei persoane pe un teren care-i aparţine încă din anul 1997.  Din 2004 şi până acum bărbatul se judecă cu cei doi pentru a i se da terenul înapoi. „Am făcut atâtea plângeri peste tot şi nimeni nu face nimic. O să mă duc acuma şi la poliţie şi la prefectură, sper ca ei să ia vreo măsură pentru că m-am săturat de atâta nedreptate”, declară Gheorghe Popescu.

Emilian Rusu, primarul din localitatea Dăneşti spune că nici măcar nu era primar atunci când a fost eliberat titlul de proprietate pentru acel teren. „De fiecare dată când s-a judecat cazul dumnealui, noul proprietar a avut câştig de cauză. Eu nu am ce-i face. Dumnealor se judecă dinainte de a fi eu primar. A făcut contestaţii şi la Procuratură, au venit, au cercetat şi tot a pierdut procesul prin hotărâri definitive şi irevocabile. Aceste probleme nu mă privesc, pentru că eu nu eram primar când s-a făcut împroprietărirea”, a spus Emilian Rusu, primarul comunei Dăneşti.

Aceasta nu a fost prima acţiune de acest fel a bărbatului din Dăneşti. El este cunoscut poliţiştilor pentru nenumăratele proteste făcute în faţa instituţiilor din Judeţul Gorj. Până acum, Gheorghe Popescu a protestat de peste cinci ori, acuzând numeroase nedreptăţi care i se fac.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: