Ciurel: Nu-i prinde Paştele în funcţii

Fostul director al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, crede că Sorin Boza, dar şi alţi directori din compania energetică, nu vor prinde Paștele pe aceste funcții. Ciurel spune că CEO va avea de rezolvat probleme pe care niciunul din cei aflaţi în funcţii nu ştiu cum să le rezolve. El s-a referit la două mari probleme care vor fi în 2017, una legată de termenele pentru investiţiile de mediu, iar alta legată de certificatele de emisii. Ciurel a declarat la Radio Infinit că viitorul guvern, oricare va fi el, va schimba o parte din acești directori, dacă vrea ca societatea CE Oltenia să rămână în piață.
Reporter: Ce știți de domnul Boza?
Laurenţiu Ciurel: Nu știu foarte multe. L-am întâlnit pe Boza acum un an și jumătate când se lupta pentru şefia fabricii din Turceni, Siniat. Mi-a făcut o impresie bună. Chiar am avut o discuţie şi o colaborare relativ bună. Mi se pare un băiat isteț, dar care nu are habar de energie.
Rep.: De ce spuneți asta?
L.C.: Nu poți să te apuci să înveți de pe funcția de director. Nu are nici măcar o secundă în viața lui lucrată în această zonă. Asta nu pricep băieții ăștia care selectează. Că la energie nu e ca la Coca Cola. Sau ca la fabrica de pantofi. Degeaba faci programe de marketing și ești cel mai bun manager, dacă nu știi treaba asta cu instalația. Energia nu se poate conduce, cred eu, de oameni veniți din exterior.
Rep.: Credeți că această schimbare, cu două săptămâni înainte de alegeri, are legătură cu politicul?
L.C.: E totul politic acum. În mod normal ar fi trebuit să lase decizia viitorului guvern. Pe ultima sută o să vrea să-i bată în cuie pe toți. Pun pariu cu dvs, indiferent cine va câștiga alegerile, că nu vor face Paștele pe funcțiile astea, pentru că anul viitor vor fi două șocuri puternice, ambele de natură tehnică. E vorba de termenul limită, 31 decembrie, pentru câteva grupuri pentru instalaţia de denoxare. După ce a plecat Ionel Ilie nu știe nimeni ce e aia denoxare. Dacă Guvernul vrea să mai păstreze CEO trebuie să schimbe 3-4 din actualii directori, cu unii care să știe despre ce e vorba. Și în cadrul CEO sunt 11-12 care știu ce să facă.

Vizualizări: 1,065

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: