Ciurel: Situaţia e gravă la Jilţ Nord

Cariera Jilţ Nord mai poate funcţiona câteva luni, a avertizat directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Complexul are probleme în a obţine suprafeţele de care are nevoie pentru extinderea carierelor, astfel că se aşteaptă hotărâri de Guvern pentru exproprierea zonelor necesare pentru Jilţ Nord, Tismana şi Roşia. Anul acesta sunt alocaţi bani doar pentru Jilţ, dar lipseşte cadrul legal pentru folosirea banilor.

A trecut un an de când reprezentanţii Guvernului în teritoriu au promis că vor fi aprobate hotărârile de guvern pentru carierele Jilţ Nord, Roşia şi Tismana, astfel încât exproprierile să se facă în baza Legii 255 de utilitate publică. Proiectele au fost puse în dezbatere publică, dar niciuna nu a fost aprobată.

Directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat că fusese aprobată decizia pentru Jilţ, dar că nu a mai apucat să fie publicată în Monitorul Oficial. „La Roşia încă nu este foarte grav, dar la Jilţ Nord este o chestie de câteva luni, deja ce se întâmplă acolo e complet atehnic şi sunt eforturi disperate de a menţine cariera în funcţiune fără să avem acces la suprafeţe. Dacă acea hotărâre de guvern nu apare, m-am şi resemnat, pentru că de exemplu în aprilie 2014 stăteam mai bine decât acum. În 2014 în noiembrie s-a terminat, am avut o hotărâre e guvern care a plecat spre monitor, la monitor stă la coadă câteva zile, în acele câteva zile s-a schimbat structura Guvernului, s-au unit două ministere“, a declarat directorul, adăugând că acum este nevoie de semnăturile a şapte ministere ceea ce durează foarte mult.

Ciurel a mai spus că sunt interese pentru a nu fi exproprieri pe Legea 255. Ba mai mult, a acuzat că persoane din ministere au făcut pierdute nişte acte. „Este interes foarte mare ca această hotărâre de guvern să nu apară. Mai bine iei de la CEO 2 miliarde pe hectarul de pădure decât ar trebui să iei 60 de milioane de lei cât e preţul adevărat. Asta e realitatea. Cei care au interes pot să se facă să se piardă din hârtii, să se sustragă din acte, să nu mai găsim originale. Chestii din acestea“, a declarat Laurenţiu Ciurel.

La Jilţ Nord lucrează peste 1000 de persoane. În trecut, din cauza blocajului fronturilor de lucru salariaţii au fost trimişi în şomaj tehnic. Tot din cauza manevrelor tehnice, costul unei tone de cărbune la Jilţ este unul dintre cele mai mari.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: