M-am uitat pe niște poze făcute publice de insurgenții sunniți din Irak care se revoltă zilele acestea împotriva guvernării șiite și, puternic sponsorizați de Arabia Saudită, au început să câștige bătălii cu armata irakiană. Fotografiile înfățișau execuțiile a câteva zeci de soldați irakieni capturați în provincia Salahedin, controlată actualmente de insurgenți. Americanii au trimis deja un portavion în zonă și se pregătesc de atac, lucru considerat de Iran inacceptabil.

Dar, mă rog, detaliile astea de actualitate le puteți vedea peste tot la știri. În plus, nu cred că vă face plăcere să vorbim despre actualitate atunci când aceasta presupune niște execuții cu sânge rece. Să vă spun o poveste mai bine.

Acum 5000 de ani, Irakul de azi se numea Uruk și era perla Mesopotamiei Antice - Leagănul Civilizației, așa cum mai e alintată acea zonă astăzi, minunată odinioară, între Tigru și Eufrat. Și e considerată izvorul civilizației moderne pe bună dreptate. Pentru că acolo și atunci s-au gândit oamenii pentru prima dată să lase generațiilor următoare mărturii scrise ale existenței lor, dar și să împartă timpul în bucățele din ce în ce mai mici, plecând de la ani și terminând cu secundele. Scrisul, calendarul, orașul. Imaginați-vă unde am fi fără aceste invenții (pare ușor acum, când vă gândiți, nu?), toate opera irakienilor de demult. La limita dintre real și legendar, Ghilgameș a fost eroul primordial, înainte de Batman sau Superman, înainte de Mickey Mouse și Victor Ponta. Epopeea lui este celebră, dar să nu credeți că a fost doar o poveste. Ghilgameș a fost un rege adevărat, al cincilea al Urukului și cel care a venit cu ideea construirii legendarului zid împrejurul Urukului, zid care a făcut cetatea impenetrabilă pentru multe sute de ani. În epopeea (poate cea mai veche mărturie scrisă din istoria lumii) lui, Ghilgameș își părăsește orașul, plecând într-o căutare asiduă a nemuririi care-l duce până la capătul lumii și înapoi. În călătoriile ale, Ghilgameș întâlnește un înțelept pe nume Utnapiștim, care îi spune povestea unui potop care a distrus lumea de dinainte și cum unul dintre zei l-a instruit pe el, Utnapiștim, să construiască o arcă cu ajutorul căreia să-și salveze familia, dar și câte două animale (mascul și femelă) din fiecare specie. Se întâmpla acum 5000 de ani, cu mai bine de 1000 de ani înainte ca povestea marelui potop să fie respusă, într-o formă ușor diferită, în Vechiul Testament.

Ghilgameș și-a împlinit, într-un fel, visul. Vorbind acum despre el, la 5000 de ani după ce a dispărut, teoretic pentru eternitate, putem conveni cu toții că omul chiar a ajuns nemuritor. Nu același lucru se poate spune despre soldații executați zilnic în Irak de către niște conaționali. Motivul vrajbei? Cele două tabere interpretează Coranul în mod diferit. Cum s-a ajuns de la cea mai impresionantă civilizație a lumii la aceste mostre de barbarie absolută, așadar? Paradoxal, minunata invenție a scrisului nu a ajutat prea mult. Pentru că, s-a demonstrat încă de pe atunci, mai mult decât să citești, în viață, contează ce citești.