Club de joacă pentru copiii din Leurda şi Însurăţei

Copiii din Leurda şi Însurăţei, localităţi componente ale municipiului Motru, au de câteva zile un club unde pot să-şi petreacă timpul liber. Investiţia în valoare de 200 de milioane de lei vechi a fost realizată printr-un program de dezvoltare a zonelor industriale afectate de disponibilizări.

Marius BURNAZ

Clubul din Leurda pune la dispoziţia copiilor jocuri diverse, de la mese de ping-pong la jocuri de table sau şah, dar şi calculatoare conectate la Internet. La club sunt bineveniţi nu numai copiii, ci şi adulţii care vor să se destindă. Clubul se află în fosta şcoală din satul Leurda, clădirea fiind reabilitată. Consilierul local Ion Iorga a ţinut să-i mulţumească deputatului Militaru pentru că a sprijinit localnicii să realizeze investiţia promisă de mult timp de autorităţi. „Este un proiect realizat de localnici în parteneriat cu primăria, dar şi cu sprijinul deputatului Severus Militaru, care ne-a ajutat la Bucureşti să obţinem aprobările necesare”, a declarat Iorga la inaugurarea clubului.

Deputatul PDL Severus Militaru crede că meritul cel mai mare este al localnicilor, care s-au constituit într-un grup de iniţiativă fără de care proiectul nu putea să fie finanţat. „Astfel de investiţii sunt finanţate prin Agenţia de dezvoltare a zonelor miniere, care este condusă tot de un gorjean de-al nostru, Marcel Hoară. Poate a contat şi sprijinul nostru, dar cel mai important este că oamenii locului au constituit acest grup de iniţiativă fără de care investiţia  nu putea obţine finanţare”, a declarat deputatul Militaru.

Grupul de iniţiativă a fost format din Ion Iorga, Mircea Mezinca, Constantin Huidu, Sever Semenescu, Constantin Alpredi, Gheorghe Alpredi, Gheorghe Dobrogeanu, Ion Alpredi, Vasile Victor Alpredi şi Elena Veronica Irod.

Finanţarea a fost obţinută prin Agenţia de Dezvoltare a Zonelor Industriale, care are în derulare zeci de proiecte similare în judeţul Gorj.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: