CNSLR Frăţia, pregătiri pentru proteste

CNSLR Frăţia se pregăteşte de proteste, după ce a văzut proiectul legii salarizării. Demnitarii vor să majoreze salariul bugetarilor, în medie, cu 20%, dar diferenţiat, nefiind vorba de creşteri unitare. Liderii sindicali critică propunerea Guvernului de a limita creșterea salariului minim pe economie la 1.350 de lei până în 2020, în schimbul majorării salariilor din sectorul public. Valentin Popa, președinte CNSLR Frăția Gorj, amenință cu blocarea sistemului bugetar. „Suntem salariaţi din diverse sectoare de activitate şi sperăm să nu ajungem în situaţia de a bloca anumite sectoare. Din păcate, solicitările noastre de a discuta cu primul ministru legea salarizării bugetare nu au primit niciun răspuns”, a spus Valentin Popa. Acesta spune că programul protestelor va fi anunţat cât de curând. (A.A.)

Vizualizări: 269

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: