Coiculescu rămâne după gratii

O instanţă a Tribunalului Gorj a respins joi cererea dr. Radu Coiculescu, fost şef al Comisiei Judeţene de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, de eliberare pe cauţiune, deşi acesta plătise anterior suma de 20.000 de lei. Magistratul Romulus Morega a luat decizia respectivă după două amânări, acesta anunţând în şedinţă publică faptul că solicitarea de eliberare pe cauţiune nu era "întemeiată". Judecătorul a dispus, de asemenea, returnarea sumei de bani către inculpat. Avocaţii lui Radu Coiculescu au anunţat imediat după pronunţarea sentinţei că au şi atacat-o cu recurs la Curtea de Apel Craiova. În timpul pledoariei, cei doi apărători ai medicului au adus argumente în favoarea eliberării clientului lor, susţinând că acesta nu este un pericol social şi că poate fi judecat pentru luare de mită şi în stare de libertate.
 De asemenea, Radu Coiculescu a declarat la rândul său, în faţa magistratului, că arestarea sa preventivă este o "consecinţă" a unor încercări anterioare ale şefilor săi de-al schimba din funcţie. "Ceea ce se dorea, s-a înfăptuit, de fapt, îndepărtarea mea din funcţie. Din octombrie 2008 mi s-a cerut să plec pentru că probabil venea altcineva", a menţionat Coiculescu în faţa magistratului.
 Radu Coiculescu a fost arestat preventiv la începutul lunii martie, în urma unui flagrant, fiind acuzat de procurori că ar fi condiţionat acordarea certificatelor cu diferite grade de handicap de plata unor sume de bani. În rechizitoriul înaintat la Tribunalul Gorj, medicul este acuzat de trei fapte de luare de mită, în acelaşi dosar fiind judecate în stare de libertate, alte trei persoane, două membre ale comisiei de expertiză şi femeia de serviciu de la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, acuzată că ar fi intermediat plata unor sume de bani de la pacienţi către medic. După înaintarea rechizitoriului la Tribunal, procurorii au confirmat că mai au în lucru alte şase cazuri de luare de mită împotriva lui Coiculescu, persoane din judeţ autodenunţându-se pentru că ar fi plătit diferite sume de bani pentru a obţine certificate de handicap pentru rude ale acestora care chiar au diferite invalidităţi, dar care nu puteau obţine documentele în cauză fără a da mită.


Vizualizări: 90

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: