Cojocaru: Nu am unde să mă mai întorc la UEF Motru

Ion Cojocaru, fostul director al Uzinei de Execuţie Foraje (UEF) Motru, a câştigat în instanţă 10.000 de euro daune morale din partea Complexului Energetic Oltenia pe motiv că a fost concediat abuziv din funcţia de director. Cojocaru a cerut iniţial reîncadrarea pe post, dar şi daune consistente, însă Curtea de Apel Craiova a tăiat capul de cerere privind revenirea pe funcţie, dar a păstrat daune de zece mii de euro. Cojocaru a făcut o contestaţie în anulare, refuzând în acest fel daunele.

Fostul director al UEF Motru, Ion Cojocaru, a renunţat la daunele de 10.000 de euro câştigate in instanţă. Cojocaru a obţinut sentinţa la Curtea de Apel Craiova, însă se declară nemulţumit de faptul că judecătorii au anulat unul din capetele de acuzare. ”Instanţa de fond a decis reintegrarea mea şi drepturile băneşti cu daune, pe când Curtea de Apel a tăiat capul de cerere privind revenirea pe funcţie, dar a menţinut daunele, un lucru care mi-a dat de gândit şi atunci am făcut contestaţie în anulare. Vreau o soluţie justă, pentru că nu e normal să-ţi anuleze capul de cerere privind revenirea pe funcţie, dar să primeşti daune”, a spus Ion Cojocaru, fostul director al UEF Motru.

Cojocaru a precizat că nu îşi doreşte să revină director la UEF Motru, declarând că unitatea este în colaps şi că el a fost cel care a prezis că se va alege praful de companie. ”Eu nu vreau să mă întorc director la UEF pentru că nu am unde să mă mai întorc, UEF nu mai există. Eu am spus de atunci că în maxim trei luni se va alege praful. Una este să conducă un manager şi alta este să conducă un om din Parlament. Eu nu am fost de acord cu daunele, pentru că orice om care cunoaşte puţin Drept şi-ar da seama că nu se poate. Pentru ce să-mi dea daune dacă eu nu am capul de cerere, nu pot să-mi dea, că nu e drept. Decizia o voi lua după o sentinţă clară. Sincer să fiu, nu îmi doresc să revin pe funcţie”, a spus Ion Cojocaru, fostul director al UEF Motru.

Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: