Complexurile din Gorj vor milioane de euro de la UE

Conducerile complexurilor energetice Turceni şi Rovinari vor să acceseze 12 milioane euro şi respectiv 19 milioane euro din fonduri europene, pentru a face investiţii de mediu, au declarat şefii celor două companii pentru Newsin.

"Am depus documentaţiile pentru accesarea a 12 milioane euro. Fondurile europene sunt pentru investiţii de mediu la două blocuri, pentru instalaţiile de desprăfuire electrică", a declarat directorul general al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure.

La rândul său, directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea, a declarat că a depus documentaţia necesară în vederea accesării a 19 milioane euro, pentru investiţii de mediu, în instalaţia de desulfurare de la blocul 4, grup energetic ce se va opri între 2012 şi 2013 pentru efectuarea lucrărilor.

"Dorim să accesăm fonduri europene şi pentru investiţii la grupul 5, documentaţia în acest sens o vom depune la sfârşitul anului", a spus şeful Complexului Energetic Rovinari.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: