Complexurile energetice, din nou membri fondatori la Pandurii

Echipa de fotbal Pandurii nu are probleme cu bugetul statului şi nici datorii către jucători în acest moment, cele cinci milioane de euro fiind asigurate în mare parte de complexurile energetice Turceni şi Rovinari, care au redevenit membri fondatori.

Bugetul pentru anul calendaristic 2010 este de aproximativ cinci milioane de euro şi va fi asigurat de membrii fondatori, membrii asociaţi care au devenit anul acesta CE Rovinari şi CE Turceni, sponsorizări, vânzări de bilete şi abonamente precum şi drepturile de televizare. Bugetul stabilit prin cotizaţiile membrilor fondatori ai clubului este de 2,5 milioane de euro şi acesta a fost deja prins în bugetul acestora pe anul în curs. Preşedintele clubului a precizat că la acest buget se mai adaugă şi ceea ce clubul primeşte de la LPF pentru drepturile de televizare, respectiv încă 1,5 milioane de euro pentru o clasare pe locul zece la final de sezon. Tot în bugetul pentru acest an se mai adaugă sponsorizările de la Riviera şi Energy Holding şi banii pe bilete şi abonamente de unde se mai pot strânge un milion de euro.

La finele anului 2009, cele două complexe energetice au revenit printre membrii asociaţi ai clubului, după ce iniţial aceştia s-au retras dintre membrii fondatori. „CER şi CET au redevenit membri asociaţi după ce au făcut cerere înainte de Crăciun şi au fost primiţi în ultima şedinţă a Adunării Generale. CER participa la finanţarea noastră doar ca sponsori în ultimul an nu ca asociaţi. Acum participă ambele unităţi la buget dar nu ca sponsorizare în bugetul lor ci pe cheltuieli sociale iar sumele respective se regăsesc în cele 2,5 milioane de euro din bugetul pentru acest an dar suplimentar, ca să îi înscriem, au dat un milion de lei taxă de înscriere”, a explicat preşedintele Condescu. „Am considerat că e mai bine să renunţăm la statul de sponsor şi să revenim la cel de membru fondator”, a confirmat directorul general al CE Turceni, Octavian Graur. În acest moment, membri fondatori care susţin financiar Pandurii Târgu Jiu sunt SNLO, USMO, ATREGO, Consiliul Local Târgu Jiu şi au revenit acum ca membrii asociaţi CER şi CET. Între timp a dispărut dintre fondatorii clubului Consiliul Judeţean care a renunţat la susţinerea financiară a echipei de fotbal.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: