Comune din Gorj care au stații de încărcare electrică

Două comune din Gorj vin în sprijinul șoferilor cu stații de încărcare pentru cei care dețin autoturisme electrice. Este vorba de comuna Bumbești-Pițic, acolo unde un agent economic a oferit gratuit stația autorităților locale, și la Runcu, unde primăria a montat două astfel de stații chiar în centrul localității.

Stația de încărcare electrică de la Bumbești-Pițic este montată chiar în fața primăriei. Constructorul care a realizat stația de tratare a apei potabile din localitate este și distribuitor al acestor stații și a donat una comunității din Bumbești-Pițic.

Autoritățile locale au decis să nu perceapă nici un leu de la cei care își încarcă aici mașinile. ”Ne-a fost donată stația Tesla și pe noi ne-a costat doar montajul. Costurile au fost nesemnificative. Noi nu percepem deocamdată nici un ban de la cei care își încarcă aici mașinile, pentru că deocamdată consumul este foarte mic. Sunt puțini cei care vin. În week-end mai vin turiști și o folosesc. Lunar este un consum de 300 de lei și suportăm cheltuiala din bugetul local. Cel care a făcut stația de tratare este de la Bumbești-Pițic și distribuie astfel de stații. Am primit-o gratuit. În momentul în care numărul mașinilor care vin aici să încarce va crește, probabil vor plăti”, a precizat Michy Nioață, primarul din Bumbești-Pițic.

Și cele două stații de încărcare din Runcu sunt folosite în special de turiștii care ajung în zonă. ”Noi avem stațiile de aproximativ doi ani. Le-am achiziționat cu bani de la bugetul local. Vreau să vă spun că sunt foarte folosite în special de turiștii care vin la Runcu. Aceștia plătesc cu cardul fiecare încărcare”, a spus Adi Câmpeanu, primarul din Runcu.

Stații de încărcare electrică sunt și în Municipiul Târgu-Jiu.

Vizualizări: 6,339

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: